Dennis Man și Valentin Mihăilă sunt jucători considerați în continuare importanți de către Parma. Echipa de Serie B a făcut o investiție importantă pentru a-i aduce pe cei doi români. Italienii au investit aproape 20 de milioane de euro și cei doi fotbaliști nu au dat mereu randamentul scontat. Cu toate acestea, așteptările sunt mari în continuare.
Cei doi fotbaliști români nu au traversat un sezon foarte bun, dar în continuare fanii și conducerea aștepată în continuare ca aceștia să își revină. Fostul fotbalist al Craiovei a și fost accidentat o perioadă lungă de timp. Man a avut și el probleme, dar acum cei doi pot contribui la un final de sezon mai de succes pentru Parma. Așa consideră și un jurnalist important din Italia, specializat pe Serie B.
Amândoi pot face diferența în orice moment, de aceea faptul că au revenit este foarte important. Încă nu au explodat în Serie B, dar mai mult ca sigur o vor face. Sunt doi jucători capabili de lucruri imprevizibile, iar asta poate ajuta atacul echipei în aceste momente. Mai ales în playoff este nevoie de ajutorul acestui gen de jucători. Acolo sunt meciuri decisive, iar Man și Mihăilă pot să fie decisivi, a declarat jurnalistul Alessandro Budel
Atacantul Parmei se află în vizorul prim-divizionarei Bologna, iar jurnaliştii de la celebra publicaţie Gazetta dello Sport scriu că trupa din nordul Italiei s-a interesat de jucătorul român şi în perioada de mercato din iarnă.
Transferat la Parma la finalul lunii ianuarie a lui 2021, Man nu şi-a trecut în cont decât patru goluri în cele 21 de meciuri pe care le-a bifat în sezonual actual din liga secundă. Chiar dacă nu a impresionat, presa din “Cizmă” anunţă că fostul vârf de la FCSB este dorit cu insistenţă de Bologna.
Potrivit ziariştilor italieni, Bologna ar fi negociat cu şefii Parmei şi în iarnă. Discuţiile nu au avut însă atunci un deznodământ pozitiv, dar Bologna nu a renunţat încă la un transfer al lui Man. Parma vrea să-şi recupereze banii pe Man, pe care a plătit 11 milioane de euro, şi nici nu concepe să îl cedeze pe acesta pe o sumă mai mică.
Transferul lui Man la Bologna se va putea realiza doar dacă Parma nu va reuşi să revină pe prima scenă a fotbalului din “Cizmă”. Galben-albaştrii ocupă pentru moment locul al optulea, ultimul ce duce în playoff-ul pentru promovare.