Iuliu Mureșan amenință cu plecarea de la Dinamo. Administratorul special al clubului a dezvăluit că Dario Bonetti și Mircea Rednic nu au fost numiți de el, dar este decis să schimbe lucrurile. Flavius Stoican a fost adus de fostul președinte de la CFR Cluj.
Flavius Stoican a plecat în America, după ce Iuliu Mureșan l-a numit la Dinamo. Se va întoarce pe 4 ianuarie, spune administratorul special al clubului. Între timp, antrenorul a primit un avertisment din partea fanilor, care cer transparență totală la club.
Iuliu Mureșan a vorbit despre situația de la club. A recunoscut că Mircea Lucescu poate trimite un lot de jucători în Ștefan cel Mare. Mai mult, acesta a explicat încă o dată motivele îndepărtării lui Mircea Rednic.
„Mircea Rednic a făcut o listă de 15 jucători și și-a asumat propunerea de rezilierea contractelor. Ar fi fost 18 jucători în total. Asta însemnă că, pe semnătura mea, să desființez Dinamo la propriu. Eu nu puteam să fac așa ceva. Am reziliat cu Tomas Vestenyski.
În rest, unii au fost trimiși la echipa a doua… ei nu au fost dați afară. La fel Iliev, după ultimul meci a plecat în Bulgaria, dar nu a fost dat afară. Iliev a avut-o impresar pe Luana și când a plecat în Bulgaria, a plecat cu alt impresar. Cred că despre asta a fost vorba.
Dacă era o atmosferă mai bună, eu sunt convins că făceam mai multe puncte, Jucătorii nu au mai fost uniți, e foarte importantă forța și unitatea grupelor”, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport.
Iuliu Mureșan spune că deși are puterea să decidă în club, acest lucru nu s-a întâmplat atunci când au fost numiți Mircea Rednic sau Bonetti. Administratorul special spune că acest lucru nu se va mai întâmpla.
„Și eu sunt vinovat, dar nu am putut să fac ceea ce am crezut la Dinamo. Sper că s-au schimbat lucrurile.
Vreau să vă spun că nici pe Bonetti nu l-am adus eu și nici pe Mircea Rednic. Când am venit eu în data de 5 iulie, când mi s-a propus funcția de administrator special, mi s-a și spus de Bonetti, că e dinamovist…
Iar cu Mircea Rednic, eu am aflat din presă. Iată, că se poate. În anumite probleme, s-au băgat alții. Tocmai de aceea am luat-o pe cont propriu. E un om foarte negativist și a dezbinat lotul.
În mod cert, da, de acum numai eu Și administratorul judiciar vom decide. Dacă nu, plec. Nu pot să îmi asum dacă nu pot decide ce se întâmplă.
Flavius Stoican nu a mers în excursie sau în concediu, el e implicat acolo la o academie. Trebuia să se întoarcă în 24 ianuarie și vine pe 4 ianuarie. Eu vorbesc zilnic cu Flavius.
Dacă Flavius Stoican va reuși să obțină rezultate din primele meciuri, atunci suporterii vor fi alături. Alfel cred că va fi greu. Mi-am asumat o responsabilitate așa mare, mai ales că știam că nu e dorit.
Da, este de actualitate, tocmai în această idee i-am spus lui Stoican.. a vorbit cu Mircea Lucescu pe subiectul acesta.
E adevărat că nu m-am înscris în programul DDB. M-am gândit să mă înscriu, dar nu știu ce să vă spun. Dar, oricum, respect foarte mult ceea ce fac, programul socios.
Cantonamentul va fi la Săftica. Avem trei meciuri perfectate, cu Mioveni, cu Farul…”, a mai spus Iuliu Mureșan.