Ivan Gazidis, CEO-ul lui AC Milan, diagnosticat cu cancer! Comunicat de ultimă oră emis de formația la care evoluează Ciprian Tătărușanu

Moldoveanu Camelia / 20.07.2021, 19:43
Ivan Gazidis, CEO-ul lui AC Milan, diagnosticat cu cancer! Comunicat de ultimă oră emis de formația la care evoluează Ciprian Tătărușanu

Veste cutremurătoare din Seria A. AC Milan a anunțat printr-un comunicat oficial faptul că Ivan Gazidis, CEO-ul companiei, a fost diagnosticat cu cancer la gât. Cine o să conducă clubul italian de acum în colo.

Ivan Gazidis, diagnosticat cu cancer la gât!

AC Milan a comunicat oficial, marți, faptul că Ivan Gazidis a fost diagnosticat cu cancer la gât și că urmează să i se administreze un tratament. Formația la care evoluează Ciprian Tătărușanu urmează să traverseze o perioadă destul de dificilă, însă Gazidi pare destul de încrezător.

Ivan Gazidis va rămâne în funcție și va lucra în perioada în care va urma tratamentul, fiind ajutat președintele Paolo Scaroni și de toți cei din managementul clubului”, a fost mesajul oficial al celor de la AC Milan.

Cu toate că vestea este una foarte dură, CEO-ul celor de la AC Milan se declară încrezător și își pune toate speranțele în medici. Ivan Gazidis spune că forma de cancer pe care o are este una ușoară și poate fi tratată. Mai mult, el îndeamnă pe toată lumea să se îngrijească de sănătate și să meargă la controale periodice.

Desigur, nu există niciodată un moment bun pentru un diagnostic de cancer. Dar am o formă foarte ușoară de cancer și un diagnostic pozitiv. Am expertiză medicală de talie mondială și sprijinul atât de multor persoane dragi și tuturor celor de la Club, și sunt încrezător că îmi va fi tratat cu succes cancerul, cu o recuperare completă. Diagnosticul meu demonstrează importanța controalelor medicale regulate, chiar dacă nu aveți simptome. Încurajez pe toată lumea să-și acorde prioritate sănătății și să se asigure, chiar și în obligațiile de zi cu zi ale vieții și muncii, să își fac periodic controalele medicale. Avem o echipă puternică, atât pe teren, cât și în afara terenului – a subliniat Ivan – și am încredere deplină în capacitatea lor de a conduce clubul nostru în următoarele săptămâni. Ne vedem în curând și întotdeauna Forza Milan . „, a declarat Ivan Gazidis.

AC Milan a reușit iar să obținu un jucător de la Real Madrid

Ral Madrid îl are sub contract pe Brahim Diaz, mijlocașul de 21 de ani, din ianuarie 2019. Cu toate acestea el n-a petrecut foarte mult timp în la echipa din Spania, fiind împrumutat tot la AC Milan și în sezonul trecut. Practic, milanezii au prelungit împrumutul fotbalistului care a jucat pentru ei 39 de meciuri, a înscris 7 goluri și a oferit 4 pase de gol. Brahim Diaz o să mai rămână în Seria A până în 2023 și o să poarte în continuare numărul 10 pe tricou.

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, AC Milan plătește pentru împrumut două milioane de euro, iar în cazul în care doresc să-l cumpere definitiv trebuie să scoată din buzunar 22 de milioane de euro. Atunci când a ajuns la Real Madrid de la juniorii lui Manchester City, spaniolii au plătit pentru el 17 milioane de euro.