Jandarmii spun lucruri trăsnite! Fanii Stelei au fost anunțați că suporterii „cărora nu le mai corespunde fizionomia feței cu poza din buletin” vor fi selectați, „aleatoriu”, la intrarea în stadion, pentru „actualizarea bazei de date” 

Cătălin Mureșanu 01.12.2022, 13:37
Jandarmii spun lucruri trăsnite! Fanii Stelei au fost anunțați că suporterii „cărora nu le mai corespunde fizionomia feței cu poza din buletin” vor fi selectați, „aleatoriu”, la intrarea în stadion, pentru „actualizarea bazei de date” 

Continuă acțiunile Jandarmeriei Române, la meciurile din Superliga și liga secundă, prin care fanii care fac parte din cele mai importante galerii din țară sunt legitimați și filmați, la accesul în stadion, cu actul de identitate în mână.

Deși suporterii au protestat și au transmis că le sunt încălcate drepturile, iar mai mulți avocați au considerat drept abuz aceste controale, forțele de ordine au rămas pe poziții și, chiar și de Ziua Națională a României, vor efectua mai multe astfel de „filtre” la partidele care se desfășoară în Superliga, respectiv eșalonul secund. 

Ciudatul mesaj venit de la jandarmerie 

Astfel, reprezentanții jandarmeriei au anunțat noi astfel de controale pentru joi, la meciul dintre CSA Steaua și Gloria Buzău, partidă care se va disputa în Ghencea, cu începere de la ora 15. Conform Asociației Steliștilor 1947, cu o zi înainte de partida menționată, reprezentanții Sud Steaua au fost înștiințați, telefonic, de un reprezentant al jandarmeriei, în legătură cu o nouă acțiune „specială” a forțelor de ordine. 

De data asta, conform celor menționate de Asociația Steliștilor 1947 VEZI FOTO), demersul jandarmilor sună cam așa: „Cu ocazia meciului Steaua București – Gloria Buzău, vor fi filmate, pentru actualizarea bazei de date, aproximativ 30-40 de persoane, motivat de împrejurarea că fizionomia feței nu mai corespunde cu poza din Cartea de Identitate, persoane ce vor fi selectate aleatoriu”, punctează avocatul AS 47, printr-un comunicat de presă, prin intermediul căruia consideră drept abuz mișcarea anunțată și pregătită de jandarmi.  

Abuzul Jandarmeriei a fost sesizat și de rapidiști. Și alte peluze din țară au avut de suferit 

E război în toată regula între suporteri și reprezentanții forțelor de ordine. Fanii prezenți la Arena Națională la derby-ului dintre FCSB și Rapid au acuzat atitudinea disprețuitoare și umilitoare a Jandarmeriei.  „Nu suntem criminali”, spune Liviu Ungurean, liderul ultrașilor raidiști. „Bocciu” a dezvăluit, imedat după derby-ul cu FCSB, în cadrul emisiunii la Playsport Live că, în cazul în care abuzurile jandarmilor vor continua și la următoarele meciuri, liderii galeriilor se vor întâlni pentru a boicota întreg fotbalul românesc. „Vor fi probleme pentru cluburi. Când noi nu mai mergem la meciuri, vor fi multe probleme. Cluburile nu vor mai aveam banii noștri. O să vorbim cu cluburile să vorbească cu firme autorizate care să asigure paza. Am și eu o firmă, dar nu mă asocieze cu jocurile de fotbal. Nu facem presiuni. Domnul ministru trebuie să răspundă pentru subalternii dumnealui. O să ne ducem către instanță. Sunt filmări, sunt fotografii, sunt destule. Trăim într-un stat polițienesc.”, a precizat Liviu Ungurean.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622