Jesús Owono, prima reacție după ce i-a produs decesul lui Jesus de Miguel: „Sunt cele mai grele zile din viaţa mea”

PLAYSPORT 04.11.2026, 22:08
Jesús Owono, prima reacție după ce i-a produs decesul lui Jesus de Miguel: „Sunt cele mai grele zile din viaţa mea”

Portarul echipei Andorra FC, Jesús Owono, a rupt tăcerea miercuri, afirmând că trăieşte „cele mai grele zile” din viaţa sa, la o zi după moartea atacantului formaţiei Tenerife, Jesús de Miguel, pe care l-a lovit violent în timpul meciului de luni, relatează AFP.

„Sunt cele mai grele zile din viaţa mea. Mi-e greu să găsesc cuvintele potrivite şi îmi vine foarte greu să accept tot ce s-a întâmplat. Simt o durere imensă în faţa pierderii lui Jesús. Mă gândesc la el, la familia lui şi la toţi cei care l-au iubit”, a declarat Owono.

Portarul din Guineea Ecuatorială, în vârstă de 25 de ani, care a fost nevoit să-şi dezactiveze contul de Instagram marţi după ce a primit un val de insulte şi comentarii în care era numit „ucigaş”, s-a declarat conştient de „problemele care vor trebui abordate” în zilele următoare, dar afirmă că le va înfrunta „cu cel mai mare respect”. „Dar în acest moment, sincer, nu mă pot gândi la nimic altceva decât la Jesús şi la durerea pe care o simţim. Odihneşte-te în pace, Jesús”, a precizat el.

Potrivit presei spaniole, Owono riscă o suspendare sportivă severă şi ar putea fi trimis în judecată pentru„ omor din culpă”. Interogată de AFP, o sursă din cadrul poliţiei a confirmat marţi deschiderea unei anchete, sub supraveghere judiciară, fără a preciza însă dacă aceasta îl vizează direct pe Jesús Owono.

Portarul echipei naţionale a Guineei Ecuatoriale a primit marţi sprijinul preşedintelui federaţiei, Venancio Tomas Micha. „Ştim că, în calitate de protagonist involuntar al acestui incident tragic petrecut în timpul meciului, Jesus trăieşte această situaţie cu o profundă tristeţe şi o mare suferinţă”, a scris acesta într-o scrisoare.

„În numele Federaţiei de Fotbal din Guineea Ecuatorială, îi oferim tot sprijinul nostru uman şi profesional, fiind pe deplin conştienţi de gravitatea acestui eveniment, cu care nimeni din lumea sportului nostru nu ar dori să se confrunte vreodată”, a asigurat el.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622