Ce se întâmplă cu Darius Olaru și care sunt șansele să joace împotriva CFR Cluj. Toni Petrea a făcut ultimele dezvăluiri despre situația lotului FCSB. Care este tactica antrenorului în meciul din această seară, de la 20:30.

FCSB are mare nevoie de puncte, după ce și-a pierdut statutul de lider în play-off. Roș-albaștrii au pierdut cu Sepsi Sf. Gheorghe și Universitatea Craiova, iar rezultatele slabe au fost puse și pe seama absenței lui Olaru de la mijlocul terenului.
Toni Petrea nu are însă vești prea bune pentru fanii FCSB. Încă nu se știe dacă Darius Olaru o să poată juca în meciul din această seară.
Suntem profesionişti, trebuie să ne adaptăm şi chiar şi în această zi sfântă să ne pregătim pentru un joc foarte dificil. Nu suntem în cel mai fericit moment, dar am încredere că putem să ne unim şii să arătăm mult mai bine. E un meci foarte important, sunt trei puncte importante, dar nu decisive. Cred că titlul de campioană va fi decis după ultima etapă. Vom face tot ce depinde de noi ca să arătăm cât mai bine şi să reuşim să câştigăm printr-un joc colectiv, printr-o exprimare mai bună a jucătorilor noştri. Sper ca mâine seară să fim bucuroşi după o victorie. Mai sunt câteva semne de întrebare în privinţa lui Darius Olaru, nu este complet refăcut. Vom vedea şi după antrenamentul de astăzi şi cel de mâine dimineaţă dacă ne vom putea baza pe el din primul minut sau pe parcursul jocului. Momentan mai avem câteva semne de întrebare în ceea ce-l priveşte”, a spus Petrea aseară pentru telekomsport.ro
Finanțatorul FCSB-ului îl aștepta pe Olaru să revină încă de la meciul cu Craiova, însă acest lucru nu a fost posibil. Gigi Becali spunea că revenirea mijlocașului de 23 de ani va face echipa să arate din nou ca o „forță”:
Nu avem ce face, trebuie să ne descurcăm cu jucătorii pe care-i avem. N-am ce transfer să mai fac acum. Până la urmă, dacă fac parte din lot au valoare și trebuie să o demonstreze. Sunt meciurile astea de acum, cu Botoșani și Clinceni, dar mai apoi revine Olaru.
Va fi apt pentru meciul cu Craiova, cel mai rău caz pentru CFR Cluj și vom arăta iar ca o forță!
Am încredere că Dumnezeu mă va ajuta și vom câștiga titlul! Asta-mi doresc”, spunea Gigi Becali, pentru Digi Sport.