Juan Bauza (30 de ani), rămas liber de contract după despărțirea de FC U Craiova 1948, a fost propus Rapidului, însă giuleștenii au transmis că transferul argentinianului nu intră în calculele clubului.
În căutarea unei noi echipe, mijlocașul ofensiv ar putea ajunge în Grecia. Potrivit jurnalistului argentinian Uriel Iugt, Bauza se află în negocieri avansate cu Levadiakos, formație pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
Cei doi foști tehnicieni ai FCSB au apelat în această vară la mai mulți jucători cu experiență în Superligă, printre care Alexandru Pantea și Adrian Șut, iar acum încearcă să îl convingă și pe Juan Bauza să li se alăture la Levadiakos.
„Juan Bauza este aproape de a semna cu Levadiakos. Se pun la punct ultimele detalii pentru sosirea sa din postura de jucător liber de contract, de la FC U Craiova”, a transmis ziaristul sud-american.
Adrian Mititelu a rămas dezamăgit după ce Bauza şi-a reziliat contractul la FC U Craiova 1948, în condiţiile în care mai avea un an de contract cu formaţia „alb-albastră”.
„El vrea să denunţe contractul, nu poţi să o faci aşa uşor. L-a denunţat unilateral, dar nu va rămâne liber niciodată. Să vedem.
Cineva care a fost la club la mine l-a învăţat să facă asta. Bauza nu va rămâne liber decât dacă se face o japcă ordinară. Deci el în 27 iulie când eram în Liga a 3-a plecat în Columbia a semnat un nou contract pe 2 ani.
Am menţionat că activitatea se va desfăşura acolo unde decide clubul şi am menţionat FRF, LPF şi AJF. Deci tot ce face el acum e împotriva lui”, a declarat Mititelu, la Fanatik.