Sergiu Hanca, actualul jucător de la Petrolul Ploiești, a bifat și o experiență de succes în străinătate. A fost în Polonia, la Cracovia (ianuarie 2019 – 2022).
El a dezvăluit că în acea perioadă a fost dorit de o echipă din Ligue 1. ”Ai avut vreo ofertă dint Top 5 campionate după sezonul bun de la Craiova 2019-2020 sau măcar din liga secundă de acolo?”, a fost întrebarea care i-a fost adresată. Hanca a dezvoltat răspunsul.
”Am avut o ofertă din Franţa după sezonul acela bun de la Cracovia. Din prima ligă din Franţa. În momentul respectiv, patronul echipei şi antrenorul, ultimul selecţioner al Poloniei, au venit la mine şi mi-au zis ‘Uite, cât vrei să prelungeşti şi să mai rămâi?’.
‘Uitaţi, echipa respectivă îmi dă banii ăştia’. ‘Bine, spune tu ce sumă vrei şi semnăm’. În momentul respectiv, la 28 de ani, vreau şapte ani, cinci ani de contract, atâţia bani şi după aceea vreau să rămân în club, să încep antrenoratul.
Au zis că bine. Nici nu le-am dat răspunsul că aveau deja foile pregătite. M-au surprins plăcut, incredibil. Nu regret, puteam să fac pasul, dar eu eram foarte fericit”, a declarat Hanca, la emisiunea „Întrebaţi şi voi”, de pe YouTube Orange Sport.
În trei ani și jumătate petrecuți la Cracovia, Sergiu Hanca a jucat în total 115 meciuri şi a livrat 19 goluri şi 20 de pase decisive.