Jucătorul pe care Becali spera să-l vadă strălucind la FCSB a fost prins drogat la volan.
Este vorba despre Mario Mihai, în vârstă de 22 de ani, care, ultima dată, a evoluat pentru CS Tunari, formație de care s-a despărțit în iulie 2021.
Potrivit gândul.ro, la data de 10 iulie 2021, Mario Mihai, care se afla la volan, a fost oprit de un echipaj de poliție pentru un control de rutină, pe strada Zețarilor din Capitală. Din cauza atitudinii ciudate pe care o avea fostul jucător al FCSB-ului, polițiștii au decis să-l supună unui drugtest, iar, spre uimirea acestora, mijlocașul a ieșit pozitiv.
Mario Mihai a rămas imediat fără permis, însă a fost trimis în judecată abia la data de 7 noiembrie 2023, după ce parchetul a intrat în posesia rezultatelor analizelor de laborator.
Sursa citată notează că, în sângele fostului mijlocaș de la FCSB, au fost găsite urme de cocaină. Astfel că, în cazul în care va fi găsit vinovat, Mario Mihai riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani și până la 180 de zile amendă penală.
Mario Mihai era văzut drept un viitor mare fotbalist. Acesta și-a început junioratul la FCSB, iar, la vârsta de 16 ani, deja făcea furori în echipa U19.
Cu câteva luni înainte să ajungă la echipa U19 a celor de la FCSB, Mario Mihai a fost dorit de Gică Hagi la FC Viitorul (actuala Farul Constanța).
Mario Mihai a bifat trei partide în tricoul primei echipe a FCSB-ului: una în campionat și două în Cupa României.