Jude Bellingham a semnat cu Real Madrid. Borussia Dortmund a anunțat ce sumă va primi în urma acestui transfer.
Jude Bellingham (19 ani) a avut un sezon fantastic în tricoul Borussiei Dortmund, reușind să dea 14 goluri și 7 pase decisive în 42 de meciuri jucate.
Borussia Dortmund a anunțat, printr-un comunicat oficial, transferul lui Jude Bellingham la Real Madrid. Formația de pe „Signal Iduna Park” va primi, inițial, 103 milioane de euro, însă suma ar putea ajunge la 133, în funcție de îndeplinirea unor bonusuri de performanță.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Jude Bellingham este cotat la 120 de milioane de euro.
Karim Benzema, unul dintre cei mai vechi și importanți jucători de la Real Madrid, a plecat de pe „Santiago Bernabeu”, în această vară. Atacantul francez a semnat, în Arabia Saudită, cu Al-Ittihad.
„Doream să-mi închei cariera la Real Madrid, dar viaţa mi-a oferită o oportunitate.
Nu voi voi uita însă niciodată Real Madrid. E imposibil, este cel mai bun club din istorie. Dar cred că astăzi este momentul să merg şi să încep o altă poveste. Este greu să vorbesc cu atâtea emoţii, dar am vrut să mulţumesc clubului Real Madrid şi coechipierilor mei. Doare!
A fost un drum bun în viaţa mea. Am fost norocos să-mi împlinesc visul din copilărie”, a declarat Karim Benzema, în cadrul unei conferințe de presă, citat de MARCA.
„Karim, ai fost un exemplu de comportament şi profesionalism la clubul nostru. Ca preşedinte, trebuie să-ţi spun că, în toţi aceşti ani, nu aş şti cum să pun un «dar» în privinţa conduitei tale.
Ţi-ai câştigat dreptul de a-ţi decide destinul. Un viitor care îţi aparţine doar ţie şi trebuie să-l respectăm. Astăzi nu pleacă doar încă un jucător, astăzi îşi ia rămas bun unul dintre cei mai incredibili jucători din istoria noastră”, a spus și președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez.