Jurgen Klopp a identificat singura ”problemă” a jucătorului dorit cu insistență de Liverpool

Dragos Stefanescu 12.07.2022, 14:40
Jurgen Klopp a identificat singura ”problemă” a jucătorului dorit cu insistență de Liverpool

Liverpool vrea să se lupte și în sezonul viitor pentru trofee în toate competițiile. ”Cormoranii” au făcut deja câteva transferuri spectaculoase dar nu se opresc aici. Noua țintă a clubului englez este Jude Bellingham. Mijlocașul Borussiei Dortmund este foarte apreciat de către Jurgen Klopp, care însă a identificat și singura ”problemă” a fotbalistului.

Liverpool îl vrea pe Jude Bellingham. Jurgen Klopp a identificat singura ”problemă” a mijlocașului englez

După ce în sezonul trecut a ratat cu puțin titlul în Premier League și a pierdut finala Champions League, Liverpool are ambiții mari în noul sezon. ”Cormoranii” vor să se bată din nou pentru trofee în toate competițiile în care vor fi angrenați. Pentru a face față la un asemenea nivel, șefii de pe Anfield Road au făcut deja mai multe transferuri importante.

Liverpool a pus ochii și pe puștiul minune de la Borussia Dortmund, Jude Bellingham (19 ani). Mijlocașul englez este foarte apreciat de către Jurgen Klopp, care momentan nu-i identifică decât o singură ”problemă”, și anume că nu este de vânzare.

Nu este de vânzare, aceasta este prima problemă cu acel jucător. De fapt, e singura sa problemă”, a spus Jurgen Klopp, potrivit AS.

În această vară mai multe cluburi puternice și-au manifestat interesul pentru Jude Bellingham. În afara lui Liverpool, Real Madrid s-a arătat interesată de tânărul mijlocaș. Borussia Dortmund nu vrea însă să se despartă de Bellingham în această vară. În aceste condiții, nemții i-au stabilit un preț uriaș de nu mai puțin de 120 de milioane de euro. Este de așteptat ca suma să mai scadă până în vara anului viitor. Borussia Dortmund l-a cumpărat în 2020 cu 25 de milioane de euro de la Birmingham.

Jude Bellingham este cotat la 80 de milioane de euro, conform Transfermarkt.

Mohamed Salah rămâne la Liverpool. Egipteanul va primi un salariu faraonic

În această vară, Mohamed Salah (30 de ani) a intrat în ultimul an de contract cu Liverpool. Egipteanul ar fi devenit astfel disponibil la un preț accesibil pentru echipele puternice ale Europei. Mai mult, din iarnă ar fi putut începe să negocieze un transfer din postura de jucător liber de contract.

În această situație, șefii lui Liverpool au demarat imediat discuțiile cu Salah pentru prelungirea contractului. După mai multe runde de negocieri cele două părți au ajuns la un numitor comun. Astfel, Mohamed Salah a semnat un nou contract cu echipa de pe Anfield, valabil până pe 30 iunie 2025.

Pentru a-l convinge să continue pe Anfield, conducătorii lui Liverpool i-au oferit lui Salah un salariu faraonic. Potrivit vechii înțelegeri, egipteanul primea 230.000 de euro săptămânal. Însă, în urma noului acord, veniturile lui Salah aproape că se vor dubla. Potrivit publicației The Times, Salah urmează să încaseze 400.000 de euro pe săptămână. Este unul dintre cele mai mari salarii din Premier League și cel mai mare din istoria clubului Liverpool.

Randamentul lui Salah la Liverpool este însă uluitor. În 254 de meciuri jucate, egipteanul a marcat 156 de goluri și a oferit 63 de pase decisive. Printre trofeele pe care le-a cucerit alături de Liverpool se regăsesc Champions League, Premier League, Cupa Angliei, Cupa Ligii, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor.

Cota de piață a lui Mohamed Salah este de 90.000.000 de euro, conform Transfermarkt.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622