Jurgen Klopp surprinde în privinţa lui Salah: „Va juca până la 40 de ani”

PLAYSPORT 28.03.2026, 15:07
Jurgen Klopp surprinde în privinţa lui Salah: „Va juca până la 40 de ani”

Jurgen Klopp afirmă că Mohamed Salah ar putea continua să joace până la vârsta de 40 de ani, după ce atacantul a anunţat că va părăsi Liverpool la sfârşitul sezonului.

Klopp, care a plecat de pe Anfield în 2024, a fost antrenorul care l-a transferat pe Salah la „The Reds” de la Roma în 2017.

De atunci, egipteanul, în vârstă de 33 de ani, a marcat 255 de goluri pentru Liverpool, fiind devansat doar de Ian Rush şi Roger Hunt în clasamentul all-time al clubului.

Într-un interviu acordat BBC Sport la Liverpool înaintea unui meci caritabil al LFC Legends, Klopp a declarat: „Salah este un profesionist incredibil.

El a stabilit standarde complet noi pentru un jucător de fotbal profesionist – cât de mult poţi munci, cât de mult te poţi dedica recuperării şi tot restul.

Acum pleacă de aici, dar nu m-ar surprinde dacă ar mai juca încă şase sau şapte ani. Sunt trist, dar el este, fără nicio îndoială, unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile şi sunt foarte mândru că am făcut parte din această carieră”, a spus Klopp.

Klopp şi Salah au câştigat împreună Premier League, Liga Campionilor, Cupa Angliei, două Cupe ale Ligii, Supercupa UEFA şi Cupa Mondială a Cluburilor FIFA.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622