Cristi Balaj l-a criticat foarte dur pe Istvan Kovacs, după eșecul celor de la CFR Cluj, 0-1 cu FCSB. Președintele ardelenilor crede că arbitrul s-a lăsat influențat de presiunea pusă de Gigi Becali înaintea partidei.
Patima din fotbalul românesc strică și prietenii. Cristi Balaj l-a atacat pe Istvan Kovacs, imediat după meciul pierdut de CFR Cluj în fața marii rivale. La „rece”, oficialul ardelenilor nu mai pare la fel de dur. Totuși, rămâne convins că „centralul” a fost copleșit de presiunea exercitată de bucureșteni.
Noaptea e un sfetnic bun, spune un proverb. Și Cristi Balaj și-a mai temperat verbul la câteva ore după „finala campionatului”. Cu toate acestea, fostul arbitru nu l-a iertat pe Kovacs, deși a recunoscut că CFR Cluj nu ar fi meritat victoria.
„La rece discutăm acum. Nu am citit presa şi nu vreau să mă influenţeze. E fotbal şi aş începe şi aş spune că nu am fi meritat să câştigăm aseară. Dacă ar fi rămas 11 la 11, puteam obţine un rezultat de egalitate, dar conform statisticilor FCSB a fost echipa mai bună, mai ales la ce s-a întâmplat în repriza a doua. Au meritat să dea gol.
Felicităm adversarul din acest punct de vedere. Nu am avut un joc reuşit, am încercat să fim civilizaţi, ospitalieri, iar când nu-ţi recunoşti minusurile, nu ai cum să progresezi.
CFR a acumulat un număr mare de puncte, iar un campionat nu se pierde sau câştigă într-un singur joc. Îi felicit pe jucătorii noştri. Vorbim de acelaşi lot care a acumulat multe puncte”, a declarat fostul arbitru pentru Orange Sport.
Cristi Balaj cere ca cei care fac presiune asupra arbitrilor să fie pedepsiți. Oficialul ardelenilor face trimitere directă către Gigi Becali. Patronul FCSB l-a avertizat pe arbitru, înaintea meciului de duminică seara.
„Nu am pierdut din cauza arbitrului. Sunt dezamăgit doar de jocul nostru. Încă o dată fac apel la cei care pot lua măsuri împotriva celor care fac presiuni asupra arbitrilor. Nici măcar Kovacs, aseară, n-a făcut faţă.
Nu se iau măsuri, chiar dacă există prevederi regulamentare împotriva celor care fac presiuni! De aici pleacă supărarea mea şi s-a demonstrat că Istvan Kovacs n-a făcut faţă presiunilor. Nu a avut claritate demnă de un arbitru care arbitrează în Champions League. Încerc să fiu imparţial, corect”, a mai spus Cristi Balaj.
Prima dată, vreau să-mi cer iertare lui Kovacs. De 10-15 ani spun că e mare arbitru, dar acum vreau să-mi cer iertare. Am avut suspiciuni, a demonstrat că e și corect. A șters toate suspiciunile. Era un meci esențial pentru viitorul lui. Viitorul lui va fi strălucit. Eu nu mă refer la Mondiale, mă refer la viitorul lui în România. El a demonstrat aseară.
Orice ar face Kovacs, eu nu mai scot o vorbuliță. A dat doctoratul în fața mea. E doctor. Nu mai scot nicio vorbă în fața lui.
Gigi Becali