Adrian Mititelu jr. nu a putut trece cu vederea conflictul în care a fost implicat Cristi Săpunaru la finalul duelului FCU Craiova – Rapid 1-0 și a venit cu o serie de critici dure la adresa căpitanului din Giulești.
Duelul FCU Craiova – Rapid 1-0 din runda cu numărul 10 a Superligii s-a încheiat cu o serie de scene regretabile, iar unul dintre conflictele izbucnite a avut loc chiar la vestiare, cu căpitanul Cristi Săpunaru în prim-plan.
Veteranul din defensiva giuleștenilor ar fi fost deranjat de unul dintre liderii de galerie ai echipei gazdă, Ovidiu Mihăilescu, supranumit și drept „Poștașu”. Acesta din urmă l-ar fi înjurat pe Săpunaru, moment în care căpitanul Rapidului ar fi dorit să își facă dreptate. Totul a fost la un pas să se transforme într-o bătaie în toată regula, însă din fericire cei prezenți la fața locului au intervenit prompt și au reușit să îi despartă.
Reacția pe care a avut-o i-a adus deja mai multe critici lui Cristi Săpunaru. Florin Răducioiu, fost atacant al „Generației de Aur”, a descris gestul căpitanului drept „unul suburban, o rușine”, iar Gică Popescu, de asemenea coleg de generație cu Florin Răducioiu, l-a acuzat pe Săpunaru că el este cel care „aduce dezechilibrul” în vestiarul Rapidului.
Detalii despre incidentul petrecut în zona vestiarelor a oferit și Adrian Mititelu jr., fiul patronului de la FCU Craiova, care l-a atacat dur pe Cristi Săpunaru:
„Am primit și eu niște filmări cu comportamentul lui Săpunaru. Eu înțeleg că e frustrat că te bate o echipă de 100 de ori, dar nu poți să te închipui luptător de K-1 și să ai pretenții ca lumea să nu intervină.
Eu nu am voie pe stadion, dar un asemenea om are voie pe stadion! O să vedeți filmările cu el! Îl țineau 10 oameni la vestiare, se credea Van Damme.
L-a driblat de 2-3 ori Bauza, în loc să fie activ pe teren, el era activ la vestiar. Poate vrea să se bată cu unul de pe TikTok, am văzut că e la modă. El nu mai e de fotbal. Să se lase dacă nu mai poate!”, a declarat Adrian Mititelu jr., potrivit gsp.ro.
Imediat după finalul duelului FCU Craiova – Rapid 1-0, Adrian Mititelu a oferit și el o scurtă reacție despre conflictul în care a fost implicat Cristi Săpunaru. Finanțatorul oltenilor a spus că singurul vinovat pentru cele întâmplate este căpitanul Rapidului:
„Sunt în drum spre Craiova și mi s-a spus că eu sau fiul meu am fi orchestrat bătaia de acolo. Cine a spus chestia asta este într-o mare eroare! Este o minciună și o informație total neadevărată! Nu e bodyguard-ul meu! Eu eram la panoul publicitar și dădeam un interviu. Când mă uit în spate, Săpunaru fugea după cineva!
Nimeni nu l-a lovit pe Săpunaru. El l-a lovit pe băiatul acela, care e un amic și un apropiat de ai mei! Deci am fost informat că Săpunaru fugea după un anumit suporter pe nume Poștașu. El era cu mine. Dacă nu era prietenul meu era vai de capul lui.
Nu l-a luat de gât pe Săpunaru! După meci am fost în vestiar. Am dat mâna cu băieții și cu cei de la Rapid, după care am văzut că începe iureșul!
Ambele galerii au făcut un spectacol deosebit, de 40 de ani se ceartă, se mai bat, se mai fură steagurile”, a spus Adrian Mititelu, la Digi Sport, la scurt timp după finalul meciului.