La doar 13 ani, chinezoaica Yu Zidi a stabilit un record continental

PLAYSPORT 12.11.2025, 14:54
La doar 13 ani, chinezoaica Yu Zidi a stabilit un record continental

Talentata înotătoare chineză Yu Zidi, în vârstă de 13 ani, a impresionat din nou marţi, când a doborât recordul Asiei la 200 m mixt în cadrul unei competiţii naţionale.

Yu Zidi, record continental

Ea a înregistrat timpul de 2 min 07 sec 41 la Jocurile Naţionale din China, un eveniment multisportiv organizat o dată la patru ani, relatează AFP.

Precedentul record al Asiei, de 2 min 07 sec 57, fusese stabilit de conaţionala sa Ye Shiwen în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012… cu câteva luni înainte chiar de naşterea lui Yu Zidi.

Timpul înregistrat de tânăra sportivă a stârnit marţi ovaţiile spectatorilor prezenţi la bazin. Performanţa ei este a noua cea mai bună din toate timpurile. De asemenea, ea devine a doua cea mai rapidă înotătoare a anului la nivel mondial, după canadiana Summer McIntosh, deţinătoarea recordului mondial.

Yu Zidi şi-a îmbunătăţit cu aproape două secunde cel mai bun timp personal, stabilit în iulie la Singapore, în cadrul Campionatelor Mondiale. Ea a făcut senzaţie devenind cea mai tânără înotătoare din istorie care a obţinut o medalie în cadrul campionatelor mondiale. Tânăra sportivă a câştigat medalia de bronz la ştafeta 4×200 m liber.

Adolescenta s-a clasat, de asemenea, pe locul patru în trei probe individuale: 400 m mixt, 200 m fluture şi 200 m mixt. În continuă progresie, Yu Zidi ar putea deveni una dintre vedetele sportului său. Cea care jonglează între antrenamente şi şcoală a început să practice înotul la vârsta de şase ani, puţin întâmplător, pentru a scăpa de căldura verii. Descoperită anul trecut, ea este deja comparată cu Ye Shiwen, care la 16 ani a devenit cea mai tânără înotătoare chineză care a câştigat o medalie olimpică, cu două titluri individuale la Londra 2012.

„Sunt foarte fericită, super entuziasmată. Nu mă aşteptam să obţin un rezultat atât de bun”, a declarat Yu Zidi la televiziunea publică chineză CCTV după victoria sa.

Performanţa sa a stârnit un mare entuziasm în China. Miercuri, hashtag-ul legat de victoria sa şi de noul său record asiatic a fost vizualizat de 11 milioane de ori pe platforma Weibo. Întrebată de CCTV despre modul în care gestionează faima, Yu Zidi a răspuns simplu că „face tot ce poate” şi „se antrenează din greu”.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622