Lacune mari de regulament în Liga 1! Meciul dintre Dinamo și Voluntari a avut de toate, goluri frumoase, dramatism, dar și controverse mari. Mai ales pe finalul partidei când ilfovenii atacau disperați, în căutarea golului egalării.
Voluntariul a crezut că a reușit să salveze măcar un punct, după ce Neluț Roșu a marcat, chiar în ultimul minut al partidei. Reușita jucătorului Voluntariului a fost, însă, anulată. Nimeni n-a înțeles, pe loc, ce s-a întâmplat și a ieșit un scandal de zile mari.
Când arbitrul Iulian Dima a anulat golul lui Roșu, jucătorii Voluntariului s-au luat cu mâinile de cap. Au tăbărât pe central, pentru că nu au înțeles ce s-a întâmplat. Președintele-jucător, Gabi Tamaș, a fost cel mai vehement, a protestat din dublă ipostază. Nici suporterii n-au înțeles, din start, cauza aceste decizii. De altfel fostul fundaș al „câinilor”, a avut un conflict și cu goalkeeperul dinamovist, Mihai Eșanu. Amândoi au fost sancționați cu cartonaș galben.
Golul a venit după o minge de arbitru, la care Roșu a tras direct și l-a surprins pe portarul Eșanu. Dinamovistul a încercat să intervină, dar nu a mai ajuns la balon. Explicația a venit la final, la Digisport, de la fostul mare arbitru, Ion Crăciunescu.
Prezent în studio, la Digisport, arbitrul care a oficiat la o finală de Liga Campionilor, a explicat ce se întâmplase. Arbitrul ar fi luat decizia corectă, pentru că regulamentul prevede că un jucător nu poate trimite în poartă, direct din lovitură de arbitru. Din păcate, fotbaliștii din Liga 1 nu au fost foarte atenți la regulamente.
Dintr-o minge de arbitru nu se poate înscrie un gol direct în poarta adversă. Mingea, chiar dacă atinge solul, nu se poate înscrie un gol direct. Trebuie să fie mingea atinsă de cel puțin doi jucători sau de două ori. Repet, jucătorii trebuie să lase mingea să atingă pământul, iar după aceea, un jucător dacă șutează mingea direct în poarta adversă, nu se poate înscrie gol. Arbitrul a procedat corect. Dacă Eșanu atingea mingea, era gol valabil, a explicat fostul mare arbitru
Dinamoviștii au scăpat și s-au bucurat la final de un succes, venit neașteptat. Dario Bonetti a reușit să trimită o echipă care să surprindă Voluntariul. Eroul serii a fost Deian Sorescu, cel care a marcat trei goluri, la ultimul fiind ajutat de un adversar.