Ladislau Boloni a împlinit sâmbătă frumoaa vârstă de 70 de ani. Antrenorul de la Metz a fost felicitat, cu această ocazie, de Viktor Orban, premierul Ungariei.
Premierul maghiar i-a trimis o scrisoare prin care își anunța aprecierea față de antrenorul român. Mai mult, acesta a transmis că autobiografia lui Boloni este o carte așteptată de toată lumea.
„Stimabil maestru, dacă ar exista un top al celor mai așteptate cărți ale anului, atunci autobiografia dumneavostră sigur s-ar număra printre ele.
Permiteți-mi să mă alătur apropiaților, rudelor și admiratorilor și să vă felicit cu ocazia aniversării. Vă doresc multă sănătate și succes în cariera de antrenor. La mulți ani!”, a fost textul scrisorii transmise de Viktor Orban.
Sursa foto: gsp.ro
Ladislau Boloni va fi ideea din spatele unui film documentar semnat de Atilla Szabo. „Povestea unei legende” va fi titlul documentarului despre viața celui ce l-a landat pe Ronaldo.
Acesta va fi produs de Institutului Național de film al Ungariei, iar guvernul de la Budapesta va finanța proiectul cu peste 235.000 de euro.
Cristiano Ronaldo, Emeric Ienei sau Nicolae Ceaușescu sunt printre numele ale căror povești vor fi incluse în film.
În 2001, pe când ”generația de aur” se pregătea de ”ultima reprezentare”, la Cupa Mondială din Japonia și Coreea de Sud, la care am ratat dramatic calificarea, Boloni pleca de pe banca naționalei.
Mulți au spus că ratarea acelei calificări a fost direct cauzată de decizia lui. În urmă cu un an, Andrei Vochin explica de ce acesta nu a greșit față de România când a ales să plece.
”Boloni nu ne-a lăsat cu ochii în soare, atunci când şi-a încheiat primul mandat, ne-a lăsat într-o poziţie foarte bună. Era mult după mijlocul campaniei, bătuse Ungaria acasă… ştiu ce înseamnă pentru el meciurile cu Ungaria.
Puţină lume ştie că el, de exemplu, a jucat în echipa naţională de la jumătatea anilor ’70. La un moment dat, brusc, s-a întrerupt apariţia lui la echipa naţională a României.
Eram copil atunci şi nu înţelegeam, presa nu spunea niciodată aşa ceva, dar absenţa de la echipa naţională a României s-a datorat, a fost cauzată de faptul că România a căzut în grupă cu Ungaria şi oamenii de atunci au spus.
Deci acesta a fost un moment greu de suportat pentru un fotbalist de valoarea lui Boloni la momentul acela. După care a fost o presiune imensă la dubla Steaua – Honved, imensă, pe el şi pe Emeric Ienei, pentru că, la fel, autorităţile de atunci îşi puneau mari semne de întrebare asupra corectitudinii evoluţiei lui.
Iar acea victorie de care vorbesc, cu Ungaria, la nivel de echipă naţională, ne limpezea drumul către baraj”, a declarat Andrei Vochin.