Laszlo Balint s-a arătat foarte dezamăgit de prestația jucătorilor săi din a doua repriză a meciului cu Rapid de pe Arena Națională. Antrenorul UTA-ei Arad a explicat că aceștia nu au reușit să pună în aplicate ceea ce le-a transmis el la pauza partidei.
Și a avut și o explicație pentru acest fenomen. Balint a explicat că i-a văzut pe unii dintre fotbaliștii săi puțin timorați și a pus acest lucru pe seama atmosferei de senzație pe care fanii Rapidului au făcut-o la acest meci.
Mă așteptam la cu totul altceva. Am discutat ceva la pauză, am încercat să avem control prin posesie. Din păcate, unii jucători s-au cam speriat de atmosfera din tribune. Am preferat de multe ori să jucăm cu minge lungă. Nici nu știu ce s-a întâmplat la gol. O asemenea lipsă de marcaj pentru mine e de neînțeles. Sunt dezamăgit de cum au intrat jucătorii de pe bancă. Destul de multe mingi greșite.
Trebuie să ne concentrăm la munca noastră. Trebuia să câștigăm acest joc la modul în care s-a desfășurat el. Vine un meci important pentru noi, am pierdut și doi jucători importanți.
Arbitrajul a fost la nivelul jocului, chiar dacă au fost și niște evenimente. Am avut un moment psihologic, Roger singur cu portarul, nu reușim să marcăm. Ambele echipe au dorit să câștige acest joc, jucătorii au dat ce au avut mai bun.
Așteptăm cu totul altceva de la repriză a doua. Am discutat ceva la pauză. Din păcate, am început destul de prost repriza și acolo jucătorii au prins un pic de teamă.
E clar că nu e un moment plăcut, e o perioadă grea. Trebuie să fim puternici, să ținem fruntea sus. E un sezon dificil pentru noi. Nici nu am avut șansă, avem nevoie să o atragem de partea noastră”, a declarat antrenorul „Bătrânei Doamne” la finalul partidei.