Laude pentru Radu Drăgușin după prima victorie a sezonului pentru Fiorentina: „Zid”

PLAYSPORT 12.09.2026, 12:30
Laude pentru Radu Drăgușin după prima victorie a sezonului pentru Fiorentina: „Zid”

Radu Drăguşin (24 de ani) e lăudat de presa italiană după ce Fiorentina a obţinut prima victorie a sezonului.

Integralist în meciul cu nou promovata Venezia, Drăguşin a avut o evoluţie bună, în nota echipei, care pare că şi-a revenit după începutul mai slab de sezon care adus la demiterea lui Fabio Grosso.

Drăguşin a fost numit „zid” de jurnaliştii din Italia, care au revenit la sentimente mai bune faţă de fundaşul român, după ce acesta a fost criticat pentru evoluţiile din primele partide ale sezonului din Serie A.

„După ce s-a numărat printre cei mai slabi jucători în primele sale apariţii pentru ‘Viola’, Drăguşin a avut parte de o seară în care a înregistrat progrese evidente, amintind de ‘zidul’ defensiv din perioada petrecută la Genoa”, au scris italienii.

Radu Drăguşin a strâns cinci meciuri şi două pase decisive în toate competiţiile sezonului la Fiorentina.

Venezia – Fiorentina 2-4

Fiorentina, la care joacă Radu Drăguşin, a învins-o, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 4-2, pe Venezia, într-un meci din etapa a patra a campionatului Italiei.

Drăguşin a evoluat pe toată durata partidei.

Învingătorii au marcat prin Mastantuono ’29, ’30, ’84 şi Pellegrino ’66.

Pentru Venezia au înscris Adams ’22 şi Hainaut ’86.

Fiorentina ocupă locul 15 în clasament, cu trei puncte, iar Venezia este pe 20, fără puncte. Lider este AS Roma, care are nouă puncte.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622