Lecție predată de Emma Răducanu campioanei noastre. Cum a surclasat-o pe Simona Halep

Catinca Giosanu 05.11.2021, 09:40
Lecție predată de Emma Răducanu campioanei noastre. Cum a surclasat-o pe Simona Halep

Sportiva cu origini românești Emma Răducanu a surclasat-o pe Simona Halep. Lovitura este monumentală. Nimeni nu se aștepta la așa ceva, dar jucătoarea din Marea Britanie și-a adjudecat „primul ghem”, indirect.

Emma Răducanu a surclasat-o pe Simona Halep

Jucătoarea de tenis, care în vară era pe locul 350 mondial, i-a luat fața Simonei Halep. Cele două nu s-au întâlnit, încă, într-un meci direct. Asta, din cauză că, la Transylvania Open, britanica a fost eliminată de Marta Kostyuk. Ucraineanca de 19 ani a învins-o clar pe Răducanu, scor 6-2, 6-1. În mod surprinzător, Anett Kontaveit a reușit să treacă de sportiva de la malul mării. Răducanu spera ca Halep să o învingă pe Kontaveit, însă accidentările suferite de româncă în ultima perioadă și-au spus cuvântul.

În prezent, Emma Răducanu o domină pe fiica lui Stere Halep la capitolul câștiguri obținute din tenis, în 2021. În același clasament al banilor obținuți în acest an, Sorana Cîrstea s-a apropiat amenințător, după multă vreme, de fostul lider mondial.

Câți bani a câștigat campioana de la US Open în 2021

Simona Halep nu a avut un an prea bun. Accidentarea suferită la Roma i-a spulberat toate visele Simonei, forțând-o pe marea campioană să ia o pauză de trei luni. Toate acestea au dus la o alunecare abruptă în ierarhia mondială, constănțeanca ieșind din Top 20, pentru prima oră după opt ani. Mai mult, Halep a avut de pierdut și din punct de vedere financiar. Ea a înregistrat o scădere masivă a veniturilor obținute din tenis, fiind la cel mai mic nivel din 2013 încoace.

De cealaltă parte, jucătoarea britanică se află pe podium, ocupând locul 3. Cei de la nbcsports.com susțin că Emma a obținut 2.803.036 de dolari în acest an. Pe prima poziție se află lidera ierarhiei WTA, australianca Ashleigh Barty, cu aproape 4 milioane de dolari. Ea e urmată de de Barbora Krejcikova, campioana de la Roland Garros, cu 3, 35 milioane de dolari.

Soția lui Toni Iuruc se află abia pe locul 35, cu câștiguri de 896.380 de dolari. Asta înseamnă cu peste un milion de dolari mai puțin față de 2020, anul debutului crizei epidemice. În spatele ei, foarte aproape, pe locul 38, se află Sorana Cîrstea, cu 826.314 de dolari încsați din tenis în acest an. Dar Halep rămâne în elita topului cu câștigurile realizate în întreaga carieră. Doar Serena Williams, sora ei, Venus Williams și Maria Sharapova o întrec. Simona Halep este pe locul 4 în acest clasament, cu un total de 37.942.291 de dolari obținuți doar din tenis.

Urmăriți Playsport.ro și pe