FC Botoșani o întâlnește pe FC Hermannstadt în ultima etapă de play-out, într-un meci decisiv pentru gazdele din Moldova. Botoșănenii pot sta fără emoții dacă vor bifa cel puțin un punct în propria partidă, cu FC Hermannstadt.
Celălalt meci care ar putea decide soarta grupării din Moldova este cel dintre Sepsi și Unirea Slobozia. O victorie a ialomițenilor și o înfrângere în meciul cu FC Hermannstadt ar reprezenta un dezastru pentru trupa lui Grozavu.
Leo Grozavu a vorbit despre situația echipei sale, la conferința de presă premergătoare partidei cu Hermannstadt.
„Și anul trecut am trecut prin aceeași situație, ultima etapă, echipa era aproape cu un picior retrogradată. Jocul rezultatelor ne-a favorizat.
Sperăm să nu ajungem în aceeași situație. Acum depinde de noi, dar nu suntem în aceeași situație, e un meci pe teren propriu, chiar dacă întâlnim cea mai bună echipa a play-out-ului. O echipă care vine după o partidă cu încărcătură.
Dacă toată lumea înțelege că trebuie să facă efort, în mod normal avem două rezultate din trei care ne pot duce mai departe, în cazul unei victorii putem să ne gândim și la altceva.
Dacă tindem să ne uităm pe alte terenuri, atunci nu am mai face noi ce trebuie pe teren.”, a declarat Leo Grozavu.