Leo Messi a reacționat imediat după decesul lui Franz Beckenbauer.
Franz Beckenbauer a murit duminică, la vârsta de 78 de ani, din cauza unei boli incurabile cu care se confrunta de mai mult timp.
După decesul lui Franz Beckenbauer, Leo Messi a postat, pe Instagram, o fotografie cu fostul fotbalist legendar, alături de un mesaj în spaniolă: „QEPD” (abrevierea de la „que en paz descanse”, care tradus în română înseamnă „odihnească-se în pace”).
Ca fotbalist, Beckenbauer a traversat cea mai frumoasă perioadă la Bayern Munchen, formație alături de care a cucerit 13 trofee într-un interval de 14 ani (1964-1977), printre care se numără trei Cupe ale Campionilor Europeni.
În tricoul Mannschaftului, „Kaiser Franz” a bifat 103 selecții și 14 goluri, reușind să devină campion mondial în 1974. Ca antrenor, a reușit să cucerească CM 1990 cu naționala Germaniei, la „cârma” căreia s-a aflat în perioada 1984-1990.
Marcel Răducanu, fostul mare jucător al Borussiei Dortmund, s-a declarat șocat de vestea morții lui Franz Beckenbauer. Acesta a vorbit la superlativ despre „Kaiser Franz”, pe care a avut onoarea să-l cunoască.
„Pur și simplu sunt. Am auzit acum zece minute că a murit. A fost cel mai mare fotbalist al Germaniei, cel mai mare nume. Am avut plăcerea să-l cunosc. Am fost cu el la câteva meciuri demonstrative. Un om extreordinar, un domn. Era elegant și ca fotbalist, și ca personalitate. Omul le-a cam luat pe toate. Îmi pare rău, chiar sunt șocat. Nu știu ce să mai zic. Știam că e bolnav. L-aș asemăna cu Maradona, care a fost și mai mare decât el. L-aș asemăna cu Cruyff, Pele. Acum joacă fotbal acolo sus, la Dumnezeu. Și cu Ilie Balaci, Dobrin l-aș asemăna”, a declarat Marcel Răducanu, în exclusivitate, pentru PlaySport.