CSO Filiași – CSU Craiova în Cupa României 0-3. Craiova întregește „careul de ași” din Cupă

Olteanu Ștefan / 02.12.2021, 22:26

CSO Filiași – CSU Craiova este ultimul duel din sferturile Cupei României. Ambele formații vin după câte o înfrângere dureroasă în campionat. CSU Craiova a pierdut în Liga I, scor 2-3 pe teren propriu cu FCSB, în timp ce Filiași a pierdut rușinos în fața celor de la CSM Slatina, scor 0-6 în Liga III. Partida CSO Filiași – CSU Craiova va putea fi urmărită în format LIVE SCORE pe PlaySport.ro, de la ora 20:30.

CSO Filiași – CSU Craiova 0-3

Final de meci. Craiova, Voluntari, Sepsi și FC Argeș sunt semifinalistele acestei ediții de Cupă


Min 63: GOL Craiova!
Gustavo apare și el în careu, la centrarea lui Căpățână. Mingea ajunge la brazilian care trage sec, sub bară

Pauză

Min 28: GOL Craiova! Andrei Ivan scapă spre poartă, după un contraatac rapid și îl lobează, elegant, pe portar

Min 24: GOL Craiova! Crețu declanșează o acțiune rapidă, finalziată cu o centrare în fața porții, de unde Koljici înscrie, cu emoții

A început partida

Universitatea Craiova: Lazar – Vătăjelu, Papp, Bălașa, Căpățînă – Nistor, Crețu – Ivan, Houri, Cîmpanu – Koljic

ACSO Filiași: Șerban – Calu, Dina, Tătaru, Dănescu – Rogoveanu, Vîlcică, Zanfir, Crețu – Armășelu – Bubuioc


CSO Filiași și CSU Craiova se vor lupta în această seară pentru ultimul loc din semifinalele Cupei României. Celelalte formații calificate sunt FC Argeș, FC Voluntari și Sepsi Sf. Gheorghe.
Duelul din această seară le găsește pe CSO Filiași și CSU Craiova în situații delicate. Formația antrenată de Laurențiu Reghecampf vine după trei înfrângeri consecutive în Liga I și în acest moment pare ieșită din lupta la titlu.
De partea cealaltă, CSO Filiași vine după o înfrângere usturătoare pe teren propriu, scor 0-6 cu CSM Slatina în Liga III. Filiași are doar 17 puncte în acest sezon și este pe locul 7 în Seria 6 de Liga III.

Revenind la partida din această seară, CSU Craiova este fără doar și poate marea favorită. De altfel, potrivit caselor de pariuri, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf are o cotă cuprinsă între 1.02 și 1.05 la victorie.

Declarațiile antrenorilor

Laurențiu Reghecampf:

Avem un singur obiectiv, să câştigăm meciul şi să mergem mai departe pentru a încerca să câştigăm trofeul. Eu nu văd meciul ca pe unul care ne-ar aduce moral, ci ca pe un meci oficial ca oricare altul. E clar că este un atu pentru noi faptul că jucăm acasă. În plus, jucăm împotriva unei echipe din Liga a 3-a… deci, indiferent de jucătorii care vor intra în teren, trebuie să se vadă o diferenţă foarte mare faţă de adversar.

Suntem echipa care avem nivelul cel mai mare din Cupa României, dar favoriţi nu suntem. În fotbal se poate întâmpla orice. Trebuie să ne respectăm, să câştigăm meciul cu Filiaşi şi să trecem mai departe”.

Victor Naicu:

Este un meci foarte important pentru noi, o onoare că ne aflăm în această fază a competiției. Trebuie să menționez că este meritul fostului antrenor. Eu am venit de puțin timp. Sperăm să onorăm cu un joc bun și cu o nouă surpriză. E clar că ne-am depășit condiția de mult timp.

Am avut ghinion la tragerea la sorți. Toți se fereau de Craiova, dar noi am picat cu ei. Plecăm cu șansa a doua și încercăm să scoatem maximum. Ce înseamnă maximum? Vom vedea joi, după meci.

Nici ei nu traversează o perioadă bună, S-au diminuat șansele la campionat, iar Cupa e singurul lor obiectiv real. N-aș vrea să fie un meci în care ei să se descătușeze. Sperăm să fie echilibrat, iar dacă pierdem, să pierdem onorabil”