Chindia Târgoviște – Rapid București 2-1. Echipa lui Mutu pierde cu ultima clasată și cade pe locul doi. Toni Petrea aduce prima victorie Chindiei

Pintilie Iosif 03.10.2022, 20:19
Chindia Târgoviște – Rapid București 2-1. Echipa lui Mutu pierde cu ultima clasată și cade pe locul doi. Toni Petrea aduce prima victorie Chindiei

Rapid vrea să o egaleze pe Farul Constanța. Misiunea va fi una relativ ușoară, ținând cont de adversar. Chindia Târgoviște este singura echipă din prima ligă care nu a câștigat vreun meci în acest sezon.

Misiunea giuleștenilor se îngreunează dacă luăm în calcul că târgoviștenii l-au adus pe banca tehnică pe Toni Petrea, antrenor ce a fost la un pas să câștige campionatul alături de FCSB, anul trecut.


Min 88: Bară Rapid. Giuleștenii își crează în sfârșit o ocazie, după ce Luckasen îl găsește în careu pe Săpunaru. Căpitanul giuleștenilor a pivotat și a tras tare, iar Căbuz a respins în bară


Min 69: Ratare Chindia! Gazdele beneficiază de o lovitură liberă acordată aiurea de arbitru, iar gazdele erau să profite dar Moldovan a salvat în extremis


Min 59: GOL Rapid! Echipa lui Mutu reușește să revină imediat în meci. Sefer execută o lovitură liberă, Popa deviază puțin iar Căbuz este păcălit


Min 56: GOL Chindia! La prima lor fază din repriza secundă, Daniel Popa execută surprinzător o lovitură liberă, Moldovan repsinge greu, dar până la Neguț. Iar decarul Chindiei marchează cu un șut din unghi


Min 45: Ratare Rapid. Giuleștenii rămân periculoși la cornere, tot în urma unei astfel de faze rapidiștii pot egala, dar Popadiuc salvează de pe linia porții, în fața lui Dugandzic


Min 38: Ratare Chindia! Neguț interceptează o minge la mijlocul terenului, apoi trece de 3 adversari și trage tare, dar Moldovan apără cu un reflex spectaculos


Min 33: GOL anulat Chindia! Rapid este la pământ, după golul anulat și echipa lui Mutu este surprinsă iar. După o nouă fază rapidă de atac a lui Popa, acesta trimite în fața porții. Apărarea giuleșteană nu respinge, iar Popadiuc trage din întoarcere în plasa porții. Golul este analizat de VAR și se constată că Popa era în offside


Min 19: Gol anulat Rapid! Replica giuleștenilor vine repede. În urma unui corner, Săpunaru deviază în fața porții, iar Albu marchează primul său gol în acest campionat. Cu toate acestea arbitrul Rusandu este chemat de VAR și consideră că un duel dintre Sefer și Vorobjovas de pe linia porții ar fi influențat faza, deși nu reiese acest lucru de pe imagini. O decizie care va fi contestată de rapidiști


Min 15: GOL Chindia. Gazdele deschid scorul, după ce Iacob greșește grav și este depășit ușor de Popa, în careu. Moldovan ezită să iasă, iar atacantul gazdelor îl execută cu un șut elegant. Rapid are din nou probleme cu echipele mai slab cotate


Min 14: Prima ocazie Rapid! chiar fostul jucător al Chindiei, Paul Iacob scapă de marcaj la o centrare a lui Costache. Dar fundașul rapidist direcțioenază balonul în aut de poartă


Min 9: Ratare Chindia! Gazdele au început mai bine meciul, face un presing avansat și vine prima mare ocazie. Cristi Neguț își face mingea pe piciorul drept, nederanjat de nimeni și șutul lui este scos de Moldovan


Min 1: Start de meci

Echipe de start

Chindia: Căbuz – Căpușă, Boldor, Boldor, Dumitrașcu – Akhmatov, Vorobjovas – A. Șerban, Popadiuc, Neguț – D. Popa
Rezerve: D. Moldovan – Fernandez, Ad. Ioniță, Chamed, Passaglia, C. Dinu, Atanase, Grubac
Antrenor: Toni Petrea

Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, P. Iacob, Jr. Morais – Crepulja, Albu, Al. Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia – Dussaut, Ignat, Fl. Ștefan, A. Ciobanu, Emmers, Pănoiu, Luckassen, Papeau
Antrenor: Adrian Mutu

Ce spune Toni Petrea înaintea acestui meci

„Vom întâlni o echipă bună, din fruntea clasamentului. Noi trebuie să ridicăm nivelul. De asta am venit aici. Încercăm să tratăm fiecare meci cât mai bine și să scoatem echipa de pe poziția pe care se află, una deloc plăcută.

Nu e vorba de vreo revanșă cu Rapid. E sport, e o competiție, îmi doresc să câștigăm. Sper ca după meciul acesta să fie o stare de spirit bună, să fim cu toții fericiți.”, au fost cuvintele lui Toni Petrea, înaintea meciului.

Adrian Mutu nu o privește pe Chindia de sus

”Nu pot să-ți răspund la întrebarea asta pentru că nu vreau să desconsider niciun antrenor. Nu cred că este momentul să privim de sus pe nimeni, ci din contră.

Întâlnim o echipă în căutare de puncte care va da totul pentru a câștiga. Cu atât mai greu și mai complicat devine meciul pentru noi. Chiar dacă nu a avut multe zile la dispoziție Toni, am văzut pe parcursul meciului (cu CSA Steaua – n.r.) două sisteme pe care le-a folosit. Bineînțeles că întotdeauna o victorie îți oferă moral.

Au jucat împotriva unei echipe bune din Liga 2. Sunt pe drumul cel bun, sunt în creștere, mai ales moral. Victoriile te motivează și mai mult, dar trebuie să confirme și în campionat.

Aici intervenim noi, pentru ambiția noastră de a ține pasul cu echipele din fruntea clasamentului. Cred că de la început presiunea este constantă, nu este mai mare sau mai mică.

Dat fiind faptul că jucăm la Rapid, este presiunea rezultatului indiferent de poziția pe care te afli în clasament. Le-am spus mereu acest lucru jucătorilor”, spune Adrian Mutu, înaintea acestui meci.