Clinceni 1-2 CFR Cluj. Campioana obține a doua victorie din acest sezon de Liga 1 pe final de meci. Petrila și Latovlevici au fost decisivi pentru echipa antrenată de Marius Șumudică.
Min. 90+3: Final de meci la Călărași!
Min. 87: GOOOOOL CFR! Cristi Manea a centrat perfect din partea dreaptă, iar Iasmin Latovlevici a reluat nemarcat din nou metri și a înscris simplu cu latul!
Min. 75: Ocazie uriașă pentru CFR! Jonathan Rodriguez a trimis un șut superb de la marginea careului, iar mingea a lovit bara porții celor de la Clinceni.
Min. 74: Bălgrădean a fost aproape de gafa campionatului! Portarul CFR-ului a degajat fix în capul lui Vanzo, iar mingea s-a dus puțin pe lângă poartă!
Min. 69: GOOOOOOOL CLINCENI! Juan Cascini a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri!
Min. 68: Penalty pentru Clinceni după un duel între Deac și Patriche în urma unei centrări venite din lovitură liberă.
Min. 65: Ocazie mare pentru CFR! Petrila a trimis perfect din lovitură liberă, însă portarul Păun a respins fantastic de la vinclu.
Min. 61: GOOOOOOL CFR! Petrila reia din prima cu piciorul stâng o pasă venită din partea dreaptă de la Alexandru Păun și trimite mingea sub bara porții lui Aurelian Păun.
Min. 49: Ocazie CFR! Sigurjonsson a trimis mult peste poartă cu o lovitură de cap.
Min. 45+1: Pauză la Călărași!
Min. 40: Ciobotariu trimite cu capul spre poarta Clinceniului, însă mingea este respinsă din fața liniei porții de Patriche.
Min. 38: Patriche a trimis peste poartă cu o lovitură de cap din 7 metri după o lovitură liberă executată din partea dreaptă.
Min. 34: Tahiri a trimis peste poartă cu un șut puternic de la distanță.
Min. 32: Ocazie mare pentru CFR! Păun a trimis puțin pe lângă poartă cu un șut din voleu de la 15 metri.
Min. 29: Prima ocazie pentru Clinceni! Kazlauskas a trimis mult pe lângă poartă din marginea careului de 16 metri.
Min. 19: O nouă ocazie pentru CFR! Debeljuh a trimis pe lângă poartă cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Deac de pe partea dreaptă.
Min. 2: Prima ocazie a meciului! Cristi Manea a trimis cu capul peste poartă după un corner executat de Păun din partea stângă.
Min. 1: A început meciul!
Clinceni: A. Păun – Fl. Achim, Bilali, Patriche Nechita – Cascini, Moulin – Cioiu, Vanzo, Kazlauskas – Vellios
Rezerve: E. Dobre – Pashov, Chandarov, Gavra, Jutric, Ventura, De Amorim, V. Dumitrache, Longher
Antrenor: Ilie Poenaru
CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, Cestor, Bouhenna, Latovlevici – Tahiri, J. Rodriguez, C. Deac – Petrila, Debeljuh, A. Păun
Rezerve: Arlauskis – D. Ciobotariu, Hoban, Fofana, Sigurjonsson, Chipciu, Costache, Gîdea, Alibec
Antrenor: Marius Șumudică
Stadion: „Ion Comșa” (Călăraşi)
Arbitru: Rusandu Lucian (Sfântu Gheorghe) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Orbuleţ Mircea (Bucureşti)
Ilfovenii încearcă să rupă blestemul în fața campioanei ultimelor patru ediții de Liga 1 într-un meci disputat pe stadionul din Călărași. În cele două sezoane petrecute până acum în Liga 1 de echipa antrenată de Ilie Poenaru, aceasta a jucat de 5 ori împotriva celor de la CFR Cluj. Și de fiecare dată clujenii au avut câștig de cauză. Mai mult, Academica Clinceni a reușit să marcheze doar de două ori în confruntările cu CFR din Liga 1.
Rămâne de văzut dacă jucătorii lui Poenaru vor putea profita de începutul mai greu de sezon al CFR-ului. Echipa din Gruia a jucat deja până în acest moment cinci meciuri oficiale, unul în Supercupă, unul în Liga 1 și trei în preliminariile UEFA Champions League. Iar echipa lui Marius Șumudică nu a arătat un nivel de joc extraordinar până acum. CFR s-a chinuit destul de tare și în dubla cu Borac Banja Luka și în meciul tur din Gibraltar împotriva lui Lincoln Red Imps. Clujenii s-au impus în cele din urmă cu 2-1, după ce la pauză a fost 1-0 pentru campioana Gibraltarului.
Unul dintre principalele puncte de interes ale acestui meci este reprezenta de posibilul debut al lui Denis Alibec la CFR Cluj. Oficialii clubului din Gruia au reușit să îl aducă pe atacantul de 30 de ani sub formă de împrumut pentru un sezon de la Kayserispor. Decisivă în această tranzacție a fost și relația foarte bună pe care Marius Șumudică încă o are cu oficialii clubului turc, după cum el însuși a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă.