FOTO Rapid – FCSB 2-0. Dugandzic și Săpunaru au declanșat Samba do Giulești. Tănase& co., fără replică într-o atmosferă de vis

Autori: Gabriel-Alexandru Ioniță, Bădulescu Silvian / 24.07.2022, 23:30

Rapid și FCSB s-au duelat pe arena din Giulești în derby-ul etapei cu numărul 2 din SuperLiga. Într-o atmosferă de vis făcută de fanii giuleșteni, echipa antrenată de Adrian Mutu a dominat clar și s-a impus cu scorul de 2-0, scor înregistrat încă de la pauză, după golurile marcate de Dugandzic, aflat la debut, respectiv de Cristi Săpunaru.


Rapid 2-0 FCSB

Final de meci!

Min. 86: Moldovan reține fără probleme șutul trimis de Florin Tănase din marginea careului cu piciorul stâng.

„Ce comedie avem în față/ Grădinița lui Mustață”, mesaj afișat de Peluza Nord Rapid. 

Min. 83: Radunovic a fost aproape de autogol. A vrut sa trimită în corner, iar mingea a căzut pe plasa porții lui Târnovanu.

Min. 80: Tamm reia cu capul pe centrul porții după un corner executat din partea dreaptă, fără probleme pentru Moldovan.

Min. 75: Jayson Papeau intră pe teren, în locul lui Valentin Costache. Debut pentru fotbalistul francez. În același timp, Darius Olaru, care a fost introdus la pauză, este înlocuit cu Musi.

Min. 73: Șutul deviat al lui Costache a fost prins fără probleme de Târnovanu.

Min. 72: Costache este blocat în ultima clipă de Dawa, înainte de a trimite spre poarta lui Târnovanu, la capătul unei curse de excepție a fotbalistului rapidist.

Min. 65: Ocazie mare ratată de Costache! Târnovanu a intervenit excelent cu piciorul, din doar câțiva metri.

Min. 64: Olaru trimite extrem de slab din poziție bună, mult pe lângă poartă.

Min. 60: Dublă schimbare făcută de Adrian Mutu. Au ieșit de pe teren Sefer și Ioniță și au intrat Pănoiu și Ciobanu.

Continuă duelul galeriilor. Mesaje afișate aproape în același timp de cele două peluze. „Pentru o zi ați vrut să fiți eroi, dar ați rămas doar niște oi” – Peluza Nord Rapid/ „Exilați, expulzați, discriminați, ciocul mic să nu ne contaminați” – Peluza Nord FCSB.

Coregrafie aniversară a grupului „Legiunea Chitila” de la Peluza Nord Rapid, care a împlinit 12 ani de existență. 

Min. 52: Florin Tănase a trimis puțin pe lângă poartă cu o lovitură de cap din centrul careului.

A început repriza secundă! FCSB a efectuat 4 schimbări la pauză! Au ieșit de pe teren Florinel Coman, Edjouma, Bouhenna și Oaidă și au intrat Octavian Popescu, Șut, Tamm și Olaru. 

Finalul primei reprize!

„C-o simplă fotografie, ați făcut paranghelie”, mesaj afișat de roș-albaștri cu referire la ce s-a întâmplat cu o zi înaintea meciului.

Min. 43: Sefer a trimis mult peste poartă din lovitură liberă.

Min. 41: GOL RAPID! În urma unui corner executat excelent de Sefer, Dugandzic a întors perfect pentru Săpunaru, iar acesta a trimis un șut puternic cu piciorul drept și nu i-a dat nicio șansă lui Târnovanu. 

Min. 34: Din nou Ianis Stoica! De această dată atacantul FCSB-ului a fost blocat de Horațiu Moldovan, dar ulterior s-a ridicat oricum fanionul de la margine.

Min. 33: Intervenție providențială a lui Săpunaru în fața lui Ianis Stoica, cel care se pregătea să îl „execute” pe Moldovan din 8 metri.

„Cât mai este ajutorul social?”, mesaj afișat de fanii oaspeți.

Min. 23: Horațiu Moldovan respinge șutul-centrare trimis de Florinel Coman din partea stângă și este faultat în aer de Dawa.

Min. 19: GOL RAPID! Dugandzic pune perfect capul și trimite în poartă centrarea perfectă venită din partea stângă, de la Alex Ioniță!

Min. 18: Replica FCSB-ului! Florinel Coman a încercat colțul lung din marginea careului de 16 metri, lateral stânga, dar Horațiu Moldovan a fost atent și a reținut.

Min. 17: Sefer șutează cu piciorul stâng de la circa 20 de metri, însă doar pe centrul porții, iar Târnovanu reține fără probleme.

Min. 6: Replica fanilor Rapidului nu a întârziat să apară. Ei au desfășurat o coregrafie pe întreaga peluză Nord și au aprins multe torțe. Unele dintre ele au ajuns și pe gazon, iar Istvan Kovacs a oprit din nou meciul.

Imediat după fluierul de start, fanii oaspeți au pus în scenă un show pirotehnic de amploare. Istvan Kovacs a întrerupt meciul în minutul 2 din cauza petardelor aruncate pe gazon de Peluza Nord FCSB.

A început meciul!


La intrarea în tunelul care duce spre vestiare a fost montată acea copertină mobilă, pentru ca jucătorii celor de la FCSB să fie protejați de eventuale obiecte aruncate înspre ei de la tribuna I a stadionului din Giulești. 


Echipele de start:

Rapid: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, Dr. Grigore, Fl. Ștefan – Kait, Crepulja, Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia, Onea, P. Iacob, Ignat, Papeau, Pănoiu, Despa, Ciobanu, D. Iordache
Antrenor: Adrian Mutu

FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, Bouhenna, Dawa, Radunovic – Oaidă, Edjouma, Fl. Tănase – Cordea, I. Stoica, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad, Șut, Oct. Popescu, Lixandru, Tamm, Fl.Achim, Olaru, Pantea, Musi
Antrenor: Toni Petrea

Stadion: Rapid Giuleşti
Arbitru: Istvan Kovacs / A1: Vasile Marinescu, A2: Ovidiu Artene / Arbitru VAR: Horațiu Feșnic / Arbitru AVAR: Mircea Grigoriu


Rapid – FCSB, primul derby disputat pe noul stadion din Giulești

Se anunță o atmosferă formidabilă în interiorul stadionului la acest duel. Fanii Rapidului au luat cu asalt casele de bilete și le-au epuizat în circa 30 de minute. De asemenea, și jucătorii FCSB-ului vor fi susținuți de un număr semnificativ de fani.

S-ar putea spune că Peluza Nord Rapid a câștigat deja prima bătălie a acestui „război”, chiar înainte ca acesta să înceapă. Cu o zi înaintea meciului, giuleștenii au aflat ce coregrafie au pregătit rivalii pentru acest duel și au făcut-o publică, prin intermediul rețelelor de socializare.

Rapid și FCSB nu se află chiar în cele mai bune momente înaintea meciului direct. Giuleștenii se confruntă cu probleme de lot după accidentările suferite de Vojtus, Moise și Belu în meciul din deplasare cu CFR Cluj. De partea cealaltă, FCSB nu a reușit să câștige în primele două meciuri oficiale din acest sezin și vine după înfrângerea cu Saburtalo Tbilisi, din Conference League.

Cum ar putea arăta cele două echipe de start:

Rapid: 31. H. Moldovan – 3. Fl. Ștefan, 22. Săpunaru, 21. Dr. Grigore, 13. Morais – 23. Al. Albu, 4. Crepulja – 7. Sefer, 10. Al. Ioniță II, 8. Ciobanu – 91. Dugandzic
Rezerve: 90. Drăghia, 5. Ignat, 6. P. Iacob, 9. V. Costache, 15. Dussaut, 16. Despa, 17. Pănoiu, 18. D. Iordache, 19. Onea
Antrenor: Adrian Mutu

FCSB: 32. Târnovanu – 6. Haruț, 5. Dawa, 16. Tamm, 33. Radunovici – 27. Olaru, 18. Edjouma, 10. Fl. Tănase – 98. Cordea, 7. Fl. Coman, 11. Oct. Popescu
Rezerve: 99. A. Vlad, 8. Șut, 9. I. Stoica, 15. Lixandru, 21. Fl. Achim, 23. Ov. Popescu, 26. Oaidă, 28. Pantea, 31. Mamut
Antrenor: Toni Petrea

Arbitru: Istvan Kovacs / A1: Vasile Marienscu, A2: Ovidiu Artene / Arbitru VAR: Horațiu Feșnic / Arbitru AVAR: Mircea Grigoriu
Stadion: Rapid Giuleşti

Ce au spus cei doi antrenori înaintea meciului

Adrian Mutu:

„Știți ce înseamnă acest meci pentru fanii noștri. Va fi un meci foarte greu. Suntem dornici de victorie. Vom juca la victorie. Întâlnim o echipă bună și sper să obținem victoria.

Am avut o săptămână mai dificilă, pentru că am avut accidentările. Apoi au venit jucătorii noi. În acest moment nu suntem în efectiv complet. Suntem 20 în acest moment. Suntem un mix între jucători cu experiență și tineri.

Despre importanța meciului e inutil să vorbim, este un derby de tradiție. De-a lungul timpului au fost meciuri spectaculoase. Mâine trebuie să fim responsabili și să dăm totul pentru Rapid. Dacă va odihni jucători (n.r. FCSB) vom vedea mâine.

FCSB rămâne o echipă valoroasă. Meciul este și pentru ei important. Probabil vor veni montați să câștige acest meci. FCSB e o echipă ofensivă. Suntem pregătiți. Ne dăm seama de importanța acestui meci”.

Toni Petrea:

„Întâlnim o echipă care are un nume în fotbalul românesc. Jucăm pe noul stadion din Giulești, unde cu siguranță va fi o atmosferă incendiară. Știm cu toții cât de fanatici sunt giuleștenii, dar trebuie să fim pregătiți. Întâlnim un adversar care a pierdut în prima etapă greu, pe terenul campioanei. Am urmărit jocul, au făcut un meci bun și cu puțină atenție ar fi putut scoate un rezultat de egalitate acolo, dacă nu ar fi ratat acel penalty.

Ne așteptăm la o partidă dificilă, din care sper să scoatem cât mai mult. Sunt competiții diferite. Meciurile din Conference League sunt foarte importante pentru noi, obiectivul principal în momentul de față. Aici e altceva, e campionat, noi tratăm oricum fiecare joc la fel, la victorie. Le spun la fiecare meci asta jucătorilor. Nu am avut timp la dispoziție să discutăm ce s-a întâmplat joi, dar avem prilejul să arătăm altceva, că nu aceea este adevărata față a echipei.

(n.r. dacă menajează jucători) Ne gândim, ținând cont și de faptul că suntem la început de sezon. Încă nu suntem puși la punct 100% din toate punctele de vedere, fizic, tehnico-tactic. E posibil să mai facem anumite schimbări, nu din motive de a menaja, dar trebuie să le dăm minute și altor jucători, să aibă ritm. Vom vedea.

Tratăm fiecare joc cu seriozitate, cu profesionalism, pentru că altfel nu se poate. Nu consider că e un meci oarecare. E un derby, care trebuie tratat ca atare. Nu ne vom menaja, indiferent de cine va intra pe gazon”.