Gaz Metan – FC Voluntari 1-2. Victorie pentru Voluntari, iar Mihai Teja pare condamnat

Bordei Radu / 12.09.2021, 17:22
Gaz Metan – FC Voluntari 1-2. Victorie pentru Voluntari, iar Mihai Teja pare condamnat

Pentru Gaz Metan, acest start de sezon a fost unul de coșmar. În 7 etape, ardelenii au obținut doar 4 puncte, un parcurs mult sub așteptări. Mihai Teja s-a confruntat cu foarte multe probleme de lot, însă situația este una grea. Doar Academia Clinceni, singura echipă fără victorie în acest sezon, se află sub Gaz Metan, în clasament


Final de meci


Min 81: GOL Voluntari! Eroare mare în defensiva gazdelor, care l-a „uitat” pe Cristi Costin, chiar în fața porții. Acesta a recepționat o centrare și a reluat de la câțiva metri, fără șanse pentru portar


Min 73: GOL Gaz Metan! Presiunea gazdelor se concretizează pe tabelă. Yuri egalează cu o lovitură de cap spectaculoasă. Nimeni nu a putut interveni și ardelenii revin în joc


Min 58: GOL Voluntari! Vadim Rață deschide scorul, după un contraatac rapid al oaspeților. Costin a centrat perfect și fotbalistul din Moldova a reluat decisiv, din câțiva metri de poartă. Iar situația celor de la Gaz Metan este tot mai dificilă


Pauză


Min 39: Ratare Gaz Metan! Cea mai importantă șansă a gazdelor. Vlad Morar se înalță peste Ricardinio, reia cu capul din câțiva metri, dar nu prinde cadrul porții


Min 30: A trecut o jumătate de oră în care niciuna dintre echipe nu și-a creat ocazii mari. Gazul a dominat, dar steril, a atacat lent și fără a amenința cu adevărat buturile ilfovenilor


Min 1: Start de meci


Echipe de start:

GAZ METAN: Vâlceanu – Gabriel Moura, Matricardi, Yuri, Trif – Iancu, Filip, Deaconu – Morar, Sarr, Grădinaru
ANTRENOR: Mihai Teja

FC VOLUNTARI: Popa – Ricardinho, Meleke, Armaș, Briceag – Costin, Droppa, Rață – Veiga Lopes, Nemec, Gheorghe
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Mihai Teja, bate sau pleacă. Meciul cu Voluntari poate fi decisiv pentru soarta antrenorului de la Gaz Metan

Sezonul trecut, Mihai Teja a reușit să mențină Gazul în Liga, fără mari probleme. Din păcate, echipa a pierdut unii jucători și Teja nu a primit toate întăririle la care se aștepta. Antrenorul a și lăsat de înțeles că nu este mulțumit de calitatea lotului, dar scuzele nu îl vor salva. Gazul întâlnește Voluntari, o altă echipă care a avut dificultăți.

De aceea, pentru Teja și jucătorii lui, victoria este necesară în această partidă. Un nou eșec, chiar și un egal, ar lăsa Gazul în subsolul clasamentului. Și aproape sigur ar aduce și demiterea antrenorului. Conducerea clubului a luat în calcul această variantă chiar înaintea pauzei competiționale, când au fost studiate mai multe variante. Până la urmă s-a decis continuarea cu Mihai Teja, mai ales că un nou antrenor nu ar avea timp să cunoască lotul. Încă un eșec, însă, nu l-ar mai salva pe tehnician.

Suntem pe penultimul loc, dar nu este o dramă. Dacă ne uităm pe clasament, suntem la 6 puncte de locul 7. Sunt doar două meciuri. Sper, de la partida cu Voluntari să creștem. Dacă vine prima victorie, totul va fi bine, a declarat Mihai Teja, înaintea partidei

Echipe probabile

Vâlceanu – R. Romeo, Matricardi, I. Filip, Velisar – G. Moura, D. Iancu – R. Grădinaru, R. Deaconu, Chamed – Irobiso
ANTRENOR: Mihai Teja

FC VOLUNTARI: M. Popa – Ricardinho, Tamaș, Armaș, Briceag – L. Fulop, Droppa, Rață, – Marcelo, Nemec, I. Gheorghe
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu