Liviu Ciobotariu, acord total cu Sepsi. Când va fi prezentat. Exclusiv

Alex Matei 29.05.2023, 20:24
Liviu Ciobotariu, acord total cu Sepsi. Când va fi prezentat. Exclusiv

Liviu Ciobotariu este, în proporție de 99%, noul antrenor al celor de la Sepsi.

Liviu Ciobotariu merge marți la Sfântu Gheorghe pentru a semna cu Sepsi

Tehnicianul, care a decis să nu mai continue la FC Voluntari, dornic de a trece la un nivel superior, a negociat zilele acestea cu oficialii grupării covăsnene.

Ciobotariu a ajuns între timp la un acord final cu Lazslo Dioszegi, iar mâine va pleca spre Sfântu Gheorghe pentru a parafa contractul, susțin sursele playsport.ro.

Dacă nu va interveni ceva total neprevăzut, atunci sunt șanse foarte mari ca marți să se oficializeze numirea de antrenor la Sepsi.

Ce a spus Liviu Ciobotariu după ultimul său meci la FC Voluntari: ”După ce îmi revin, voi lua decizia. Aș vrea o schimbare”

Liviu Ciobotariu a trecut cu greu peste emoțiile meciului de infarct cu FCU Craiova 3-3 (3-3 d.p, 5-4 d.l.d.). Echipa lui a revenit de la 0-3, a avut și om în minus, pentru ca apoi să piardă la loviturile de departajare. Antrenorul ar putea părăsi formația din Ilfov.

Antrenorul ilfovenilor nu s-a ascuns că ia în considerare o plecare de la echipă, mai ales după ce nu a putut să ducă echipa în barajul pentru Conference League.

”Trebuie să mă liniștesc după acest meci, am avut trăiri intense, de la agonie la extaz, apoi iar agonie. Mă voi liniști și apoi voi lua o decizie.

Mă gândesc și la o schimbare, am oferte și de afară, nu știu, în 2-3 zile voi da un răspuns concret”, a explicat antrenorul.

Urmăriți Playsport.ro și pe