Florin Tănase poate prinde transferul pe care l-a așteptat în ultimii ani. Destinația ar putea fi China, acolo unde este dorit de una din echipele importante ale campionatului. Tănase paote face pereche în atac cu un fost star de la Chelsea.
China nu mai este paradisul financiar de acum câțiva ani, dar pentru Tănase tot ar pitea fi o opțiune tentantă. Mai ales că ar merge la una din echipele puternice ale competiției asiatice. Shaghai Port a luat titlul în 2018, de atunci caută să revină în top. În acest sezon croatul Ivan Leko este omul însărcinat să facă performanță, iar acesta l-a pus pe Tănase pe lista de transferuri. Vedeta echipei este fostul mijlocaș de la Chelsea, brazilianul Oscar, cotat la 15 milioane de euro.
În acest moment echipa din Shanghai este doar pe locul 7, la 12 în urma liderului, formația lui Nicolae Stanciu, Wuhan Three Towns. De aceea, chinezii ar putea fi tentați să plătească repede clauza de 3 milioane de euro pentru Tănase. Jucătorului i se va pregăti un salariu important, peste cel de 30.000 de euro pe care îl are la FCSB.
Gigi Becali a fost supărat pe declarațiile date de atacant după meciul cu U Cluj. Căpitanul echipei criticase calitatea lotului vicecampioanei, spre supărarea conducătorilor clubului. Cu toate acestea, finanțatorul echipei a trecut repede peste acest moment și chiar a anunțat că nu mai are nimic cu Tănase. Doar Mihai Stoica pare mai enervat de atitudinea fotbalistului.
Nu știu dacă Mihai Stoica este supărat, să îl întrebați pe el. Eu nu mă supăr pe el, Tănase este prietenul meu. Cum să stau supărat pe el, e cel mai bun băiat din echipă. Chiar am vorbit cu el și l-am certat. I-am zis „Tu dai măi lecții, ești profesor?” iar el râdea. Ce să mai, nu am cum să fiu supărat, a comentat Becali, la Antena Sport
„Nu a plecat în condiții de ceartă, el e ca și băiatul lui Gigi Becali. Gigi l-a omenit cum nu a omenit niciun fotbalist în țara asta. A fost și este un fotbalist bun, cel mai bun de la Steaua (n.r. – FCSB).
Gigi Becali a avut grijă de el. E un jucător cu personalitate și deținător de creier. Și-a spus punctul de vedere.
Trebuia să o lase mai moale, cred eu. Când eram conducător, nici eu nu admiteam să-mi sufle cineva în ciorbă. Sau dacă îmi sufla, îl lăsam să-mi sufle numai mie, nu la toată lumea. Convingerea mea e că Florin Tănase a greșit.
Dar cine nu poate să înțeleagă jucătorii cu personalitate, nu poate conduce în fotbal, a transmis Dumitru Dragomir.