Fostul fundaș Adrian Bumbescu (66 de ani) a recunoscut că triumful din Cupa Campionilor Europeni din 1986 a rămas cea mai frumoasă amintire a sa.
„Cu siguranță, câștigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86 rămâne cea mai frumoasă amintire. Este un trofeu invidiat, iar noi, chiar și la 40 de ani de la cucerirea lui, ne aducem aminte cu plăcere.
Timpul a trecut foarte repede și din păcate nu ne menține deloc. Toți ne schimbăm, îmbătrânim, dar rămânem cu ceva, cu aceste amintiri. Cupa trebuia să o câștigăm de trei ori ca să rămână la noi” , a spus Bumbescu.
Fostul fundaș și-a adus aminte de faptul că Mircea Lucescu i-a felicitat atunci pe jucătorii Stelei după succesul de la Sevilla.
„Pe Mircea Lucescu, Dumnezeu să-l odihnească, l-am văzut în ziua finalei la sfârșit. A intrat peste noi, eram la duș, iar Mircea Lucescu a intrat în costum. I-am zis că se udă… el însă ne-a pupat, ne-a felicitat. Avea o senzație extraordinară, el era om de fotbal. La întoarcere de la Sevilla a fost extraordinar de frumos. Când am coborât din avion era o mare de oameni, până la șosea erau oameni.
Erau și dinamoviști, și rapidiști care au venit atunci la aeroport. Era altă mentalitate și, în plus, la acele cuplaje suporterii se împrieteneau între ei” , a spus Bumbescu.
La 7 mai 1986, Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni, după ce a învins-o la Sevilla, pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan” din Spania, în finală pe FC Barcelona cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare.
Aceasta reprezintă cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc la nivel de club, pe care Steaua București o putea repeta în 1989, când a jucat din nou finala competiției, dar a fost învinsă de formația italiană AC Milan cu 4-0.