Naționala României debutează împotriva Bosniei și Herțegovinei, pe data de 21 martie. În așteptarea anunțului oficial al lotului convocat de Mircea Lucescu, „Il Luce” a primit o veste cu adevărat dezamăgitoare dinspre tabăra unei viitoare adversare din preliminariile pentru CM 2026, Austria.
Selecționata lui Ralf Rangnick l-ar fi convins pe Raul Florucz (23 de ani), să evolueze pentru Austria în „dubla” trupei lui Rangnick din luna martie, în UEFA Nations League.
Convocarea lui Florucz la naționala Austriei vine drept un șoc pentru FRF, care și-a exprimat în mai multe rânduri intenția de a-l aduce pe Florucz la naționala României. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a oferit detaliile convocării lui Florucz la naționala Austriei, dar și șansele unui debut în „tricolor”, în viitorul apropiat.
„Ştiam că Rangnick o să facă mutarea aceasta, nu era niciun fel de secret. Florucz are dreptul să joace 3 meciuri acolo. A mai fost un caz din acesta, Daniliuc se numeşte jucătorul. A fost aceeaşi situaţie şi la el, a fost chemat la naţionala Austriei de două ori şi după nu a mai fost chemat.
Regulamentul spune că poţi juca maxim trei meciuri. Dacă joci un meci, poţi să faci switch-ul după pentru o altă naţională. Ai voie maxim trei meciuri, după nu mai poţi să schimbi.
Poate să joace două meciuri pentru Austria şi după să facă switch-ul. Dacă joacă trei, după nu mai poate. Problema e una singură, el nu a obţinut încă cetăţenia română. Dintr-o dată, îl cheamă echipa care are dreptul să-l cheme.
Austriecii ştiau de interesul nostru, cum să nu ştie. Nu l-au chemat doar pentru o strategie, l-au chemat pe valoare. Marchează aproape etapă de etapă la liderul campionatului din Slovenia, în Conference League la fel, are assisturi şi goluri. E un jucător de 23 de ani şi e foarte tânăr”, a declarat Mihai Stoichiță, la Fanatik.