Lucescu, operat azi la Kiev. Cât a durat intervenția și care e starea antrenorului român

Bogdan Solomon 01.05.2023, 18:10
Lucescu, operat azi la Kiev. Cât a durat intervenția și care e starea antrenorului român

Așa cum a anunțat încă de la sfârșitul lunii trecute, Mircea Lucescu (77 de ani) a ascultat sfaturile medicilor referitoare la coxartroza depistată la șoldul stâng. Intervenția chirurgicală a avut loc în cursul zilei de luni, 1 mai, la Kiev.

Mircea Lucescu a fost operat la Kiev. Cum se simte și cât a durat intervenția

Potrivit gsp.ro, profesorul Oleksandr Kosiakov – cel care a efectuat operația – a dat asigurări că aceasta a fost un real succes, tehnicianul român aflându-se acum într-o stare cât se poate de bună. Va mai rămâne, însă, internat în spital și în următoarele patru sau cinci zile, ca apoi să urmeze un program de recuperare.

Intervenția chirurgicală a avut loc la Centrul Național de Ortopedie și Traumatologie de la Kiev și a durat 40 de minute. Coxartroza este o afecțiune caracterizată prin degradarea lentă și progresia ireversibilă a cartilajului articular de la nivelul șoldului.

„De acum înainte merg la spital, după cum știți am nevoie de operație pentru coxartroză. Am încredere în doctorul meu, așa că o voi face la Kiev. Aș putea părăsi Ucraina și să fac operația asta în altă țară, dar voi rămâne în Ucraina pentru a putea fi mai aproape de colectivul nostru.

Acest lucru este important pentru echipă și club. Atribuțiile mele vor fi îndeplinite de Alexander Șovkovski, care va pregăti echipa pentru următoarele meciuri, iar eu îl voi ajuta cât pot de mult. Sper ca echipa să joace bine și să aibă rezultate bune”, anunța „Il Luce”, pe 22 aprilie, imediat după derby-ul cu Șahtior, încheiat la egalitate, 1-1.

La primul său meci în calitate de principal, Șovkovski – cel care se va ocupa, probabil, cu pregătirea lui Dinamo Kiev până la sfârșitul sezonului – a învins-o categoric, scor 3-1, pe Metalist Harkov.

„Când terminam meciurile, eram plin de sânge”

Într-un interviu acordat recent, cel mai titrat antrenor român al ultimului deceniu a vorbit despre problemele sale de sănătate, dezvăluind și amănunte mai puțin cunoscute din cariera sa de jucător profesionist, începută la Dinamo, pentru care a evoluat timp de 14 ani, între 1963 și 1977. Pe atunci era nevoit să îndure condiții greu de imaginat.

„Am coxartroză și dureri. Noi am jucat pe terenuri foarte dure, tari, înghețate! Aveam și crampoanele făcute de noi, cu ținte. Când terminam meciurile, eram plin de sânge! Când am ajuns la Dinamo, am avut primul cizmar special. Aveam 18 ani și atunci îi dădeam magazinerului ceva bănuți și el îmi dădea ghetele lui Pârcălab”, spunea Mircea Lucescu, potrivit sursei citate.

Urmăriți Playsport.ro și pe