Lui Sergiu Hanca îi pare rău că nu a colaborat cu Giovanni Becali: ”E regretul carierei pentru mine!”

PLAYSPORT 17.07.2025, 14:44
Lui Sergiu Hanca îi pare rău că nu a colaborat cu Giovanni Becali: ”E regretul carierei pentru mine!”

Sergiu Hanca a jucat pentru trupa din „Ștefan cel Mare” în perioada 2016-2019, fiind, la acel moment, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din lotul dinamovist.

Hanca, sincer despre regretul carierei

Ulterior, acesta a părăsit clubul, transferându-se la Cracovia, în Polonia. Acum, evoluează la Petrolul Ploiești de doi ani.

Recent, Hanca a fost invitat Întrebaţi şi Voi. Anda Maxim a adunat întrebările dumneavoastră şi le-a adresat celui care evoluează acum la Petrolul Ploieşti.

Întrebat despre cel mai mare regret din carieră, Hanca a surprins cu răspunsul sincer.

  • 300.000 de euro este cota lui Sergiu Hanca, conform Transfermarkt

”Cel mai mare regret din carieră? Că nu am semnat cu Giovanni Becali. Pentru că avea atunci… avea o grămadă de oferte, ştiu şi când m a chemat la el în birou, dar eu deja îmi dădusem acordul de a semna cu un alt agent.

La fel ca să fiu împăcat sufleteşte i-am zis ca am dat cuvântul deja, e un regret pentru ca agentul respectiv nu m-a ajutat cu nimic, şi chiar dacă Giovanni nu mă ajuta măcar îl aveam ca impresar, e un impresar pe care îl cunoaşte tot mapamondul”, a declarat Hanca.

De-a lungul carierei sale, Sergiu Hanca a mai jucat la Voința Snagov, Bihor Oradea, ASA Târgu Mureș, Dinamo, Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești și Cracovia, acolo unde a fost și căpitan de echipă.

  • 20 de goluri şi 22 de pase de gol are Hanca la Dinamo în 113 meciuri, în perioada 2016–2019.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622