“M-am născut și am crescut într-o familie în care România nu e doar un cuvânt sau o țară!” Edi Iordănescu, mesaj superb pentru români de Ziua Națională

Bogdan Solomon 30.11.2023, 22:20
“M-am născut și am crescut într-o familie în care România nu e doar un cuvânt sau o țară!” Edi Iordănescu, mesaj superb pentru români de Ziua Națională

Edi Iordănescu a transmis un mesaj superb cu ocazia Zilei Naționale a României. Acesta a fost postat cu puțin timp în urmă, pe rețelele de socializare.

Mesaj superb transmis de Edi Iordănescu de Ziua Națională

În debutul postării sale, Iordănescu junior face referire la mândria de a fi român, precum și responsabilitatea uriașă pe care o are din postura de selecționer. Cu atât mai mult cu cât a reușit calificarea la Campionatul European din 2024, prima performanță de acest gen după opt ani de așteptare.

Nici suporterii nu au fost uitați. Selecționerul le-a mulțumit pentru „energia, afecțiunea și încrederea” de care s-a bucurat echipa națională pe tot parcursul preliminariilor, pe care le-a încheiat din postura de lider al grupei, ceea ce asigură prezența în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți.

„M-am născut și am fost crescut într-o familie în care România nu e numai un cuvânt sau doar o țară. Și am avut onoarea să mă formez ca profesionist lângă tatăl meu care, prin munca lui în fotbal, ca jucător și apoi ca antrenor, a reprezentat cu cinste România și a adus bucurie atâtor generații de români. Cu atât mai mare responsabilitatea pentru mine, dar și mândria, de a fi selecționerul echipei noastre naționale! Cu atât mai mare bucuria acum, după aproape doi ani de activitate alături de tricolorii noștri minunați, când România a revenit acolo unde îi este locul, în marile competiții.

Sunt convins că unitatea pe care noi am construit-o la nivelul echipei naționale va deveni un exemplu iar sărbătoarea calificării la EURO 2024 a unit iarăși românii în jurul steagului tricolor și al spiritului românesc. Este esența fotbalului, până la urmă, dar și cel mai mare câștig, care trece acum dincolo de stadion. Sunt mândru că sunt român și că ne vom bucura împreună de un Campionat European la care imnul nostru se va auzi din nou pe marile arene!

Vă mulțumesc tuturor, români din țară și din toate colțurile lumii, pentru energia, afecțiunea și încrederea voastră. Le-am simțit în fiecare zi, alături de tricolori, și când ne-a fost mai bine, și când ne-a fost mai greu, în tot acest parcurs de muncă și de sacrificiu. Urmează o nouă provocare, dar uniți am demonstrat că totul e posibil! La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a transmis Edi Iordănescu.

Ilie Năstase, mesaj puternic pentru tricolori

Calificarea României la Euro 2024 a fost primită cu entuziasm de personalitățile sportive. Ilie Năstase, de pildă, le-a atras atenția tricolorilor asupra importanței pe care o are această performanță pentru generațiile viitoare.

„Înseamnă mult că nu ne-am mai calificat de mult timp. Calificarea asta dă speranțe și celor mai tineri care sunt în spate și așa mai departe”, a spus fostul mare tenismen, primul lider mondial din istoria ATP.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622