Măcel la derby-ul dintre Betis și Sevilla. Imagini incredibile

Dragos Stefanescu 16.01.2022, 09:08

Derby-ul Real Betis – Sevilla din Cupa Regelui Spaniei a avut parte de scene halucinante. După ce o bară aruncată din tribune l-a lovit pe unul dintre jucători, meciul a fost suspendat.

Derby de foc în Cupa Regelui

Derby-ul dintre Real Betis și Sevilla din optimile Cupei Regelui Spaniei a avut parte de câteva scene halucinante. Adversitatea acerbă dintre cele două cluburi a atins cote paroxistice și putea transforma totul într-o adevărată dramă.

Partida de pe pe Estadio Benito Villamarin a debutat furtunos, cele două echipe încercând să-și impună jocul încă din primele minute. Sevilla a reușit să deschidă scorul prin Papu Gomez, în minutul 35. Real Betis a reușit rapid egalarea, în minutul 39. Nabil Fekir a marcat un gol de senzație, direct din corner. Francezul a profitat de poziționarea neinspirată a lui Alfonso Pastor Vacas, portarul Sevillei, care era ieșit la câțiva metri în fața liniei porții. Goalkeeperul a încercat să respingă balonul, dar a reușit doar să-l atingă înainte ca acesta să intre în poartă.

Betis – Sevilla, scene halucinante

Imediat după golul lui Fekir, în timp ce jucătorii și staff-ul lui Real Betis sărbătoreau egalarea, un suporter din peluza din spatele porții Sevillei a aruncat o bară lungă. Obiectul, aparent din plastic, l-a lovit în cap pe Joan Jordan de la Sevilla. Arbitrul de centru, Ricardo de Burgos Bengoetxea se afla la câțiva metri de Jordan și a văzut întreaga scenă perfect. Imediat el a întrerupt partida și după mai multe discuții cu oficialii celor două echipe, a decis să-i trimită pe jucători la cabine. În tot acest timp, Joan Jordan a primit îngrijiri din partea medicilor echipei. Conform celor de la Marca, Jordan a acuzat o durere puternică de cap, el fiind transportat la spital pentru a efectua o serie de analize.

În urma acestui incident uluitor, arbitrul a decis supendarea partidei, aceasta urmând a se juca fără fani în tribune, la o dată ulterioară, cel mai probabil duminică. Jucătorii Sevillei nu au mai dorit să intre pe teren după incidentul șocant în care a fost implicat coechipierul lor.

Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a transmis un mesaj oficial după ce s-a hotărât suspendarea partidei.

Este suspendată partida din optimile de finală ale Copa del Rey dintre Betis şi FC Sevilla. RFEF condamnă orice act de violenţă pe terenurile de joc”, a notat forul pe Twitter.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622