La doar 19 ani, David Popovici a devenit un nume emblematic în lumea natației, cucerind o medalie de aur la proba de 200 metri liber și una de bronz la 100 metri liber la Jocurile Olimpice din 2024, desfășurate la Paris.
În conferința de presă susținută joi, tânărul campion a reflectat asupra parcursului său și asupra momentelor care l-au format ca sportiv.
Popovici a rememorat momentul dureros de la prima sa participare olimpică, acum trei ani, când a ratat medalia de bronz la 200 metri liber cu doar două sutimi de secundă. Această experiență, deși dureroasă, a fost o motivație puternică pentru el. Însă nu suportă remarca „ai ratat medalia la un vârf de unghie”, pe care a auzit-o de nenumărate ori.
„Mamă, n-o suport pe asta cu unghia. Cât s-a vorbit despre asta… Dar nu, înțeleg. Acele două sutimi de care mai aveam nevoie să urc pe podiumul olimpic, uite că am avut nevoie de ele acum să ajung în fața celui de pe locul doi. Cu două sutimi diferență am luat medalia de aur”.
Popovici a explicat cât de cruciale sunt aceste mici unități de timp în sporturi competitive, unde fiecare sutime contează. El a subliniat că pentru aceste sutimi se muncește ani întregi, iar determinarea de a le obține face diferența între succes și eșec. „Poate că totul înseamnă ceva. Și la sută am luat bronzul cu o sutime față de cel de pe locul 4. Ăsta e sportul. Muncim ani pentru ceva ce nici nu poți opri pe cronometru la telefon, e imposibil să oprești la o sutime. E mult mai rapid decât clipitul”.
După ce a câștigat probele, Popovici a avut un moment memorabil alături de rivalul său chinez. În timpul unui interviu pentru TVR, campionul chinez a intrat în cadru și a făcut semnul păcii cu degetele, gest care l-a făcut pe David să zâmbească. Acest moment de camaraderie subliniază respectul reciproc și prietenia care pot exista între competitori.