United alunecă tot mai mult în Premier League. Sâmbătă, a pierdut acasă cu Bournemouth, 0-3, iar antrenorul Ten Hag pare să fie tot mai aproape de plecare.
Solanke (5), Biling (68) și Senesi (73) au punctat pentru Bournemouth, la care românul Radu n-a fost nici măcar pe bancă. Bournemouth ajunge la 5 meciuri consecutive fără înfrângere și se cațără în afara zonei retrogradării. E acum pe 13 în Premier League, la 10 puncte deasupra locurilor care trimit în Championship. În fața lui United, Bournemouth a avut 4 șuturi pe poartă, față de 3 ale lui United, care a ratat cadrul de alte 17 ori! Oaspeții au avut posesia în doar 31% din timpul de joc.
Veștile proaste pentru United nu s-au oprit la rezultatul de pe tabelă în jocul cu Bournemouth. Bruno Fernandes a luat galben și e suspendat pentru derby-ul cu Liverpool, de pe Anfield, de săptămâna viitoare. United a ajuns la 4 înfângeri pe teren propriu de la startul sezonului. În era Ferguson, adică în decurs de 21 de ani, „diavolii” au cedat într-o singură campanie de mai mult de 4 ori pe Old Trafford. Se întâmpla în 2001-2002, când United pierdea de 6 ori acasă pe parcursul unui întreg campionat.