Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timişoara, e de părere că Universitatea Craiova nu va avea adversară în lupta la titlu din sezonul viitor al Superligii.
Universitatea Craiova vine după un sezon de excepție, în care și-a trecut în palmares atât titlul de campioană, cât și Cupa României, confirmând statutul de forță a fotbalului românesc. Grație acestor performanțe, formația din Bănie va evolua în preliminariile UEFA Champions League și are ocazia să își consolideze lotul în această perioadă de mercato.
Până acum, „alb-albaștrii” au bifat transferurile lui Răzvan Sava și Ronaldo Webster, însă campania de achiziții este departe de a se fi încheiat. Optimist în privința potențialului echipei, Marian Iancu consideră că Universitatea Craiova pornește ca principală favorită în noul sezon și nu vede nicio rivală capabilă să îi pună probleme serioase în competițiile interne.
„Cine opreşte Craiova? În campionat? Nimeni. Răspunsul corect. U Cluj? Va fi mai puternică decât până acum, mai finanţată ca niciodată, dar nu poate detrona Craiova. CFR Cluj? Doar în Europa. În Conference League. În acele grupe le văd pe amândouă. În campionat nu îi vor detrona pe olteni. Îi vor concura pe ceilalţi în play-off.
Dinamo? Încă nu. Să vedem cum vor administra şocul plecării lui Kopic. Bani sunt, dar lot încă nu. FCSB? A murit puterea în ei. Sunt în reconstrucţie. Nu pot face faţă puterii care s-a născut la Craiova. Azi, Rotaru & Co sunt peste Gigi Becali. Speranţa acolo rămâne MM. Vedem!
Rapid nu există în competiţia asta. Un an ratat. Al cincilea. Ducă-se în pustiu. Mi-e scârbă de ce se întâmplă acolo. Borduri. Lemne. Câtă umilinţă să înduri, ştiind că pleci la drum deja ca un neica-nimeni? De atâta timp?! Aşadar, avem o campioană pentru campionatul care stă să înceapă?! Da! Craiova, Rotaru & Co. Să fie primiţi. Merită.”, a transmis Marian Iancu, pe Facebook.