Marile glorii ale României, date afară din locul în care se decide viitorul sportului care i-a consacrat la nivel mondial

Catinca Giosanu 28.04.2022, 15:46
Marile glorii ale României, date afară din locul în care se decide viitorul sportului care i-a consacrat la nivel mondial

Marile glorii ale României s-au lovit de refuzul lui Alexandru Dedu. Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Handbal nu le-a permis sub nicio formă campionilor mondiali să asiste la alegerile FRH. Cum au reacționat fostele mari glorii.

S-au lovit de refuzul lui Alexandru Dedu

Remus Drăgănescu nu l-a lăsat pe Alexandru Dedu sa vorbească la începutul discursului. El a iniststat ca fostele glorii să fie lăsate să intre în sală. Cristian Gațu, Cornel Oțelea, Valentin Samungi și Radu Voina. Cu toții au așteptat pe holurile hotelului Marriott, în timp ce în sala principală se desfășura Adunarea Generală în urma căreia avea să fie ales noul președinte al handbalului românesc.

Se pare că cei amințiti mai sus nu au fost acreditați de Alexandru Dedu să participe la Adunarea Generală pe motiv că aceștia sunt opozanți declarați ai președintelui FRH în exercițiu.

Campionii mondiali ai României și-au păstrat cumpătul. Ei nu au încercat în niciun moment să intre în sală. În orice caz, la ușă se aflau doi bodyguarzi.

„Îmi dau demisia dacă iese”

Foștii campioni au așteptat liniștiți la o masă din recepție rezultatele alegerilor.

Cristian Gațu, cel care a insistat ca fostele glorii să fie lăsate să intre în sală, a avertizat că va renunța la funcția onorifică în cazul în care Alexandru Dedu va obține cel de-al treilea mandat consecutiv.

Îmi dau demisia dacă iese.”, a spus fostul mare handbalist, în timpul Adunării Generale, conform celor de la gsp.ro.

„Umilință totală pentru noi, nici măcar nu suntem acceptați în sală”

Radu Voina s-a numărat și el printre cei care au așteptat la ușa sălii rezultatele alegerilor FRH. El a oferit câteva declarații în urma deciziei luate de către Alexandru Dedu.

Noi suntem mai vocali, deşi nu avem drept de vot. Suntem persoane vârstnice şi nu suntem acceptaţi nici măcar în sală. (…) Statutul FRH a fost schimbat în aşa fel încât nici măcar preşedintele de onoare Cristian Gaţu nu are dreptul să intre.

Este fără precedent! Este umilinţă totală pentru noi! Ăsta este respectul pentru noi, nişte generaţii care au făcut şi ele un pic de handbal. Am încercat să respectăm toate regulile pentru a ne accepta la Adunarea Generală, adică să dăm nume, prenume, cine vorbeşte şi conţinutul discursului… deci umilinţă!

Dar apoi a venit scrisoarea în care se spunea că nu putem veni pentru corectitudinea alegerilor. Această masă organizată în seara asta este un chiolhan cu care se cheltuiesc foarte mulţi bani. Cineva plăteşte totul şi asta nu e corectitudine.”, a spus Radu Voina, conform aceleiași surse.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622