Marcator aseară în duelul cu Benfica din grupele Ligii Campionilor, Kylian Mbappe este posibil să nu prindă şi faza eliminatorie a competiţiei la Paris.
Şi asta pentru că tot mai multe zvonuri dau ca sigur transferul său la Real Madrid în perioada următoare. Deşi a semnat în vară un nou angajament cu echipa care domină fotbalul francez de 10 ani, Mbappe nu pare deloc fericit pe Parc de Princes. Sau pur şi simplu francezul simte nevoia unei nou provocări.
Un fost jucător şi actual expert al postului ESPN, Jan Age Fjortoft, a lansat din nou ipoteza conform căreia despărţirea dintre părţi ar fi iminentă. Şi pe fondul neînţelegerilor apărute între campionul mondial şi conducerea grupării din Hexagon.
Unul dintre lucrurile care l-ar fi convins pe Kylian să rămână în Ligue 1 ar fi fost acela că va avea o putere de decizie mai mare în cadrul clubului. A contat însă şi o discuţie purtată la cel mai înalt nivel cu preşedintele Emmanuel Macron. De care îl leagă o prietenie strânsă.
„Nu mi-am imaginat niciodată că voi vorbi cu preşedintele despre viitorul carierei mele. Aşa că este ceva nebunesc. Mi-a spus: vreau să rămâi. Nu vreau să pleci acum. Eşti atât de important pentru ţară”, explica Mbappe în urmă cu ceva timp după o discuţie cu şeful statului.
Mbappe a semnat în vară un acord cu PSG valabil până în 2024
Jucătorul venit de la Monaco în urmă cu cinci ani ar fi dorit ca Neymar să fie vândut. Iar în locul lui să fie adus un atacant de clasă. Totul pentru ca trupa lui Galtier să pună mâna pe trofeul Ligii Campionilor. Cum promisiunile nu au fost onorate, Mbappe nu are de gând să mai stea în capitala Franţei.
Iar Fjortoft susţine că are informaţii din interior privind noua destinaţie a atacantului.
”Așa cum am spus de multă vreme, după Cupa Mondială, Mbappe va merge la Real Madrid, fie în iarnă, fie în perioada de transferuri din vară. Din informațiile mele, există deja o înțelegere între cele două părți”, a scris norvegianul într-o postare de pe o reţea de socializare.
Ce „pierde” Mbappe prin plecarea la Madrid
Kylian Mbappe este cel mai bine plătit jucător al planetei conform angajamentului semnat în vară cu PSG. El a primit doar la semnătură 120 de milioane de euro, având în vedere faptul că era liber de contract în acel moment, dar va încasa şi un salariu de 60 de milioane de euro anual.