Meci de gală în Ghencea. Anunțul făcut de FRF

Giosanu Catinca 23.08.2021, 21:06
Meci de gală în Ghencea. Anunțul făcut de FRF

România U21 va disputa cele două partide amicale din luna septembrie pe arena din Ghencea și la Voluntari. Meciul cu naționala de tineret a Angliei va avea loc vineri, 3 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul Steaua, în timp ce confruntarea cu Georgia U21 se va disputa marţi, 7 septembrie, de la aceeaşi oră, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de reprezentanții FRF.

FRF, anunț de ultimă oră

Duelul tricolorilor mici cu Anglia U21 va fi primul joc pe care noul stadion „Steaua” îl va gazdui pentru o echipă națională, potrivit FRF.

Cele două meciuri amicale au drept scop pregătirea jucătorilor înaintea Campionatului European. În 2023, România va participa la a treia ediţie consecutivă de EURO, de această dată în calitate de gazdă, alături de Georgia. Semifinalistele ediţiei de peste doi ani vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

La fel ca tricolorii U21, și echipa naţională a României la U20 va avea două meciuri amicale în luna septembrie. Unul, contra Portugaliei U20, acasă, şi altul în faţa Angliei U20, în deplasare. Elevii lui Bogdan Lobonţ se vor întâlni marţi, 2 septembrie, de la ora 19:00, pe stadionul Anghel Iordănescu cu jucătorii convocați la Portugalia U20, iar partida contra Angliei U20 va avea loc luni, 6 septembrie, la St. George’s Park.

Ce are de gând să facă Florin Bratu

Florin Bratu a explicat că postul de selecționer reprezintă pentru el o provocare imensă şi că vrea să formeze în doi ani o echipă alături de care să obţină rezultate dintre cele mai bune.

Am semnat pe doi ani şi va fi staff-ul cu care a lucrat şi Adi Mutu. Mă bucur şi este o provocare imensă pentru mine această poziţie la under 21. Am şansa din nou să lucrez cu federaţia, aici tot timpul este un mediu profesionist. Vreau ca în aceşti doi ani să formez un grup foarte bun la nivel de echipă, cu care să atacăm Campionatul European şi să avem rezultate. Pentru că la nivel de echipe de club participăm din ce în ce mai puţin la nivel internaţional şi lucrul ăsta ne dăunează. Noi oferim jucătorilor meciuri foarte bune ca şi calitate, ca dinamică.”, a declarat Florin Bratu.

În conferinţa de presă de prezentare ca selecţioner al naţionalei under 21, Bratu a dezvăluit și care este ambiția lui cea mai mare.

Vrem să-i vedem că cresc, că vin cu drag. La echipa naţională putem să îi facem să înţeleagă că tricoul reprezentativei este foarte important. Cea mai mare provocare pot spune că, schimbându-se generaţiile acum, este să formezi un grup. Ambiţie oricum am, cel puţin să-i egalez, dacă nu să-i depăşesc, dar e un lucru care se face cu timpul. O generaţie schimbată total. Nu o să mai vedeţi niciun jucător pe care l-aţi văzut în ultimii 2-3 ani la nivel de under 21. Trebuie să avem grijă, să evaluăm foarte bine.”, a mai spus Bratu.