Etapa a 13-a din La Liga a programat câteva meciuri extrem de spectaculoase. Valencia și Atletico Madrid au oferit un meci nebun, care a avut un final interzis cardiacilor.
Valencia și Atletico Madrid s-au înfruntat ieri pe ”Mestalla Stadium” din Valencia, în etapa a 13-a din La Liga. Echipa lui Simeone a deschis scorul în minutul 35, prin Luis Suarez. Egalitatea a fost restabilită în minutul 50, după autogolul lui Savic care a încercat să respingă mingea, dar acesta a ajuns în poarta lui Oblak. Griezmann a înscris un gol superb în minutul 58. După o cursă lungă, francezul a finalizat cu un șut spectaculos din afara careului ducând-o pe Atletico din nou în avantaj. În minutu 60, Vrsaljko a marcat și el, iar soarta partidei părea deja pecetluită. Însă Valencia nu a cedat și a reușit să revină spectaculos în prelungirile partidei. În minutul 90+2, Hugo Duro a reușit să marcheze după centrarea perfectă trimisă de Jose Gaya. Patru minute mai târziu, același Hugo Duro a marcat din nou după centrarea lui Guedes. Astfel, Valencia a reușit să obțină un punct cu Atletico, chiar în prelungirile partidei.
Aseară, pe ”Estadio Benito Villamarin” s-a jucat derby-ul Andaluziei, Betis – Sevilla. Înaintea pauzei, gazdele au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Rodriguez. În partea a doua, Betis a resimțit din plin lipsa lui Rodriguez și a primit două goluri. Golul lui Acuna și autogolul lui Bellerin au stabilit scorul final al partidei. Astfel, Sevilla s-a impus pe terenul marii rivale concitadine cu scorul de 2-0. După această victorie, Sevilla a urcat pe locul trei în La Liga, la egalitate de puncte cu Real Madrid.
Villareal și Getafe s-au înfruntat ieri pe stadionul ”El Madrigal”. După doar 10 minute de la startul meciului, Manu Trigueros a marcat, aduncând-o pe Villarreal în avantaj. Paco Alcacer a reușit să marcheze şi el dar golul a fost anulat după consultarea arbitrajului video. Villarreal – Getafe s-a terminat cu scorul de 1-0, echipa lui Unai Emery obținând cele trei puncte, după patru meciuri fără victorie în La Liga.
Real Sociedad a avut emoții în deplasarea de la Osasuna. Bascii au reușit să deschidă scorul târziu, în repriza a doua. În minutul 72, Mikel Merino a marcat și a dus-o pe Sociedad în avantaj. Zece minute mai târziu, Januszaj a transformat un penalty și a stabilit scorul final al partidei. Astfel, Real Sociedad a reușit să câștige cu 2-0 meciul cu lanterna roșie, Osasuna. În urma acestei victorii, Real Sociedad a revenit în fotoliul de lider din La Liga, având un punct peste Real Madrid, dar şi un meci mai mult disputat.
Mallorca și Elche s-au înfruntat ieri în etapa a 13 -a din La Liga. Cele două echipe au oferit un meci spectaculos în ciuda pozițiilor ocupate în clasament. Oapeții au deschis scorul în minutul 68 prin Lucas Boye. În minutul 72, Salva Sevilla a restabilit egalitatea după ce a transformat un penalty. Lucas Boye a marcat din nou în minutul 75, ducând-o pe Elche în avantaj. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+5, când Pablo Maffeo a marcat golul izbăvitor pentru Mallorca. Partida s-a terminat cu scorul de 2-2.