Se retrage Christian Eriksen? Mijlocașul danez este sfătuit de medicii în cardiologie sportivă să nu mai riște niciun moment o astfel de întâmplare, precum cea de la meciul Danemarca – Finlanda, de sâmbătă, de la EURO 2020.
UPDATE | Federația Daneză de Fotbal a emis un comunicat, duminică după-amiază, cu privire la starea de sănătate a lui Christian Eriksen. Iată ce au scris danezii:
În această dimineață am stat de vorbă cu Christian Eriksen, care și-a transmis recunoștința către colegi. Starea sa este una stabilă, dar va continua să rămână spitalizat pentru a fi monitorizat și supus mai multor examinări.
Jucătorii și staff-ul echipei naționale au primit asistență în această situație de criză și vor continua să fie acolo unul pentru celălalt. Dormim să mulțumim tuturor pentru susținerea din adâncul inimii îndreptate către Christian Eriksen, de la fani, jucători, familiilor Regale din Danemarca și Anglia, federațiilor internaționale, cluburilor, etc.
Îi încurajăm pe toți să-și transmită susținerea către Federația Daneză de Fotbal, de unde noi ne vom asigura că toate mesajele vor ajunge la familia lui Christian Eriksen, a fost mesajul Federației Daneze de Fotbal.

Cu doar câteva minute înainte de finalul primei reprize, Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon ca și secerat. Fără ca vreun adversar să-l atingă. Pur și simplu „s-a topit”. Colegii au alertat medicii, iar intervenția acestora a fost una extrem de promptă. O intervenție care i-a salvat viața mijlocașului lui Inter Milano. I-au readus funcțiile vitale și l-au stabilizat pe gazon, apoi l-au transportat de urgență la spitalul din Copenhaga.
Fotbalistului i-a trecut moartea prin fața ochilor. De fapt, prin palme. Acesta a murit pentru câteva minute, însă medicii danezi au făcut un efort teribil și au reușit să-i repornească inima.
Sanjay Sharma este unul dintre cei mai buni cardiologi sportivi din Europa. Acesta prezidează grupul de experți medicali ai Federației Engleze de Fotbal și profesează la Universitatea „St George’s” din Londra. Specialistul este de părere că s-a încheiat cariera profesionistă a fotbalistului danez.
Vestea bună este că va trăi. Vestea proastă este că va fi sfârșitul carierei. Dacă ar mai putea să joace alt meci la profesioniști? Nu pot spune asta. În Marea Britanie nu ar mai jucat. Am fi foarte stricți în această privință.
Fără a spune prea multe, el a murit azi (n.r. – sâmbătă) pentru câteva minute. Dar i-ar mai permite vreun medic să moară din nou? Răspunsul este nu, a declarat Sanjay Sharma, în presa britanică.

De asemenea, Sanjay Sharma a avut ocazia de a-l avea sub supraveghere medicală pe Christian Eriksen în perioada 2017-2019, când fotbalistul era încă legitimat la Tottenham Hotspur, în Anglia. Medicul de origine indiană a declarat că fotbalistul nu avea un istoric medical cu probleme, iar motivele pentru care a fost aproape de un sfârșit tragic pot fi multe. Poate fi vorba de temperaturile foarte ridicate din momentul jocului sau chiar de afecțiuni care nu i-au fost, încă, depistate fotbalistului.
Au apărut în mediul online tot felul de speculații privind cauzele „picajului” lui Eriksen. Scepticii privind vaccinul anti-covid au împrăștiat un zvon legat de faptul că danezul și-ar fi făcut vaccinul Pfaizer în urmă cu 12 zile, cât încă era în cantonamentul lui Inter. Zvonurile au fost demontate rapid de specialiștii italieni și reprezentanții clubului.