Războiul dintre FCSB și CSA Steaua e departe de a se fi terminat, mai ales că nu avem încă un verdict al magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la palmaresul roș-albaștrilor. Prin urmare, Meme Stoica nu ratează nicio ocazie să dea de pământ cu rivalii.
În direct la TV, managerul general al vicecampioanei a contestat încă o dată proiectul Clubului Sportiv al Armatei, acuzând că scopul principal este acela de a folosi banii statului, sub pretextul că încearcă să obțină un prejudiciu de 37 de milioane de euro. Sumă pe care nu s-a sfiit s-o catalogheze drept pură invenție, deși există un proces pe rol în acest sens.
„Cu echipa CSA Steaua efectiv se dă foc la bani! E o echipă fără niciun viitor, creată doar pentru a se ajunge prin diferite mijloace la un prejudiciu inventat de oameni care au probleme cu legea, mă refer aici la evaluator, cel care a inventat mizeria aia înfiorătoare de 37 de milioane de euro.
Ei spun că FCSB a prejudiciat CSA cu 3,7 milioane pe an, dar când ei au avut toate posibilitățile să valorifice sigla, au făcut câteva zeci de euro, ceva infim. Prejudiciul e inventat! Asta era miza clubului (n.r. – să recupereze prejudiciul), club în care s-au băgat milioane fără să aibă drept de promovare”, s-a dezlănțuit Meme Stoica la Orange Sport.
De asemenea, acesta a recunoscut că nu i-ar mai critica pe rivali dacă ar obține dreptul de promovare în primul eșalon, pentru că astfel ar crește nivelul fotbalului românesc, dar apoi a continuat într-o notă ironică, propunând înființarea – pe același model – a unor echipe care să poarte numele Ministerelor Apărării Naționale, Sănătății sau Justiției.
„Colegul meu de bancă din școala generală a fost împușcat și a murit la Revoluție. N-ar fi OK pentru cei care au murit la Revoluție să ne întoarcem de unde am plecat, să avem din nou cluburi departamentale. Am făcut fotbal profesionist ca să ce, să ne întoarcem de unde am plecat?! Dar dacă echipa ar avea drept de promovare, n-aș mai avea nimic de comentat, pentru că nivelul fotbalului ar crește.
Abia aștept să avem și FC Ministerul Apărării Naționale, FC Ministerul Sănătății, care nu o să aibă probleme să angajeze medic la echipă, FC Ministerul Justiției, oricum mulți jucători au făcut Dreptul. Implicarea statului la CSA Steaua e justificată doar pentru a se ajunge la acest prejudiciu. Statul bagă banii cetățenilor, banii noștri, fără să ne întrebe, într-o gaură neagră, într-o echipă care nu are drept de promovare, conform Legii Sportului. Nu poți să susții performanța într-un sport, dacă nu ai drept de promovare, dacă nu ai obiective. S-a mărit bugetul la o echipă care nu are drept de promovare. E ceva penal!”, și-a încheiat Meme Stoica tirada la adresa Clubului Sportiv al Armatei Steaua.