Cei de la Sahtior Donetk au în față un meci foarte dificil, în Liga Campionilor. Meciul se va desfășura în Polonia, pentru că trupa din Ucraina nu poate juca pe teren propriu, din cauza războiului. Ororile conflictului sunt mereu prezente, inclusiv în viața fotbaliștilor.
Capitala Ucrainei a fost, din nou, obiectul unui atac cu rachete al rușilor. Această acțiune pare să facă parte din represaliile regimului Putin, pentru atacarea podului care leagă Crimeea și Rusia. Oamenii au trebuit să se refugieze iar din cauza bombelor. Și mulți fotbaliști s-au îngrijorat pentru rudele și prietenii din capitala Ucrainei.
Imaginile televiziunilor au surprins instantanee cu oamenii din Kiev, grupați în stațiile de metrouri, cum cântau în fața pericolului rusesc. A fost un atac concentrat ordonat de președintele Putin, iar Kiev a fost țintă pentru prima dată în luni de zile. Conform autorităților din Ucraina, agresiunea a constat într-un atac combinat între rachete și drone și peste 75 de proiectile au fost trimise către marile orașe. Pe lângă Kiev, au fost vizate și Harkov, Dnipro, până și Lvov a fost vizat.
Este foarte dificil să ne gândim la meciul de Liga Campionilor, cu Real Madrid, când țara noastră este în pericol. Ucraina este sub atac terorist, începând cu dimineața din 10 octombrie. Rezistă, Ucraina! este postat pe conturile de socializare ale clubului.
Sahtior ocupă locul 2 în grupă, după trei meciuri, deasupra celor de la Leipzig și Celtic.
Dinamo Kiev mai avea 10 minute din meciul cu Rukh, de pe teren propriu, când s-a declanșat alarma aeriană. Partida a fost întreruptă, iar echipele au plecat la vestiare. Il Luce a fost printr ultimii care a părăsit gazonul.
Este destul de straniu, te retragi de pe teren, apoi stai la vestiare, nu știi ce se întâmplă, jucătorii se uită pe telefoane. Toată lumea încearcă să dea de cei dragi, cu rudele din alte zone. Bine că nu a fost nimic, până la urmă.
Imediat, ieșim de pe teren, arbitrul decide acest lucru, iar când reintrăm pe teren, suntem obligați să semnăm niște documente că suntem de acord ca meciul să se reia. Am semnat și acest document.
Este prima dată când mi s-a întâmplat asta. Trebuia să trăiesc și această experiență, fotbal în timpul războiului, a explicat Lucescu, pentru digi24.ro
Echipa lui Mircea Lucescu s-a impus până la urmă, cu 3 la 0.