„Messi s-a simțit izolat, de aceea a ratat Barcelona titlul!”. Verdictul vine după ce catalanii vor privi de la distanță, în ultima etapă, lupta la titlu dintre Atlretico și Real Madrid. Eșecul cu Celta Vigo a scos Barcelona din calcule.
Finalul de sezon a stricat parcursul aproape perfect dintre Decembrie și Aprilie, când echipa lui Koeman a câștigat 17 meciuri din 20 și a făcut 3 egaluri. În acea perioadă a renăscut și Messi, care a marcat 21 de goluri. Pentru Barcelona, titlul s-a pierdut însă în prima parte a campionatului, când nici argentinianul n-a evoluat bine.
Vestea că Messi a cerut să plece de la echipă a zguduit Barcelona, înainte de startul sezonului. Conducerea nu a cedat, dar decarul argentinian nu și-a revenit. Mai ales după ce a pierdut și bunul său prieten de la echipă, pe Luis Suarez. Acesta a fost pus pe liber și a ales Atletico Madrid. Cei doi sunt foarte buni prieteni și în afara sezonului.
Îi lipsea foarte mult prietenul lui, a fost o lovitură pentru Messi. Cred că se vedea că nu mai se simte parte a grupului, era mereu îngândurat. S-a simțit izolat și asta s-a văzut și în jocul lui. Nu mai credea în ceea ce făcea echipa, ce făceau colegii lui, explică Andrea Orlandi, fost jucător la Barcelona.

După un start de sezon foarte slab, olandezul a schimbat sistemul, a mizat pe jucătorii tineri și Messi și-a revenit. Din acel moment a jucat și echipa, care a început să arate un fotbal excelent. Iar Messi a fost iar cheia.
Când a uitat de toate, când și-a redescoperit iubirea de fotbal, totul s-a schimbat. Și Barcelona a început să câștige. Este clar că Laporta trebuie să construiască echipa în jurul lui, a explicat fostul jucător al Barcelonei.
Argentinianul încă nu a anunțat ce va face din sezonul viitor, dar a profitat să se destindă alături de prieteni și familie. L-a vizitat pe Suarez la Madrid, iar apoi s-a relaxat alături de familie. Fotbalistul chiar a postat o imagine haioasă, alături de fiul său, care a devenit virală pe internet.
„Alături de Batman” a fost mesajul argentinianului, care i-a amuzat pe fani. Aceștia speră ca Messi să rămână supereroul Barcelonei