Michel Bastos a fost condamnat la închisoare cu suspendare, de autoritățile franceze, în cazul unui proces de evaziune fiscală. Fotbalistul brazilian, care s-a remarcat la Lyon a fost implicat într-un caz mai complex, anchetat de poliția franceză. La sfârșitul anului trecut, fostul mijlocaș de la Lyon s-a prezentat în fața magistraților din Hexagon, unde și-a recunoscut vina.
Pentru că a colaborat cu autoritățile, Bastos nu a primit o pedeapsă care să îl priveze de libertate, dar tot a fost condamnat. Și agentul său a primit o pedeapsă similară.
Totul a început în octombrie 2018, când poliția a capturat trei suspecți, într-un caz dedicat luptei contra drogurilor. Au urmat o serie de investigații în care a apărut și numele fotbalistului brazilian. Acesta evolua din 2017 în țara natală, la Palemeiras.

Practic, oamenii legii au descoperit că unul dintre cei trei suspecți achitase o sumă de 160.000 de euro agentului jucătorului, Emmanuel de Kerchove, fără ca acești bani să fie declarați oficial. Plata făcea parte dintr-o tranzacție prin care Bastos își vindea locuința sa din Franța. Aceasta era evaluată la 900.000 de euro, dar mijlocașul s-a mulâumit cu o sumă mult mai mică, 420.000 de euro. Fotbalistul a mai încasat, însă, „la negru” și acea sumă de bani, prin care a încercat să păcălească fiscul din Franța.
Din acel moment, n-a durat mult până la declanșarea unei acținu împotriva fotbalistului de 37 de ani. Bastos n-a avut ce să facă și a trebuit să se prezinte în fața tribunalului, în Franța. Brazilianul nu a dorit să ofere nicio delcarație și procesul a fost cu ușile închise, dar presa tot a aflat ce au decis magistrații din Lyon.
Astfel, pentru că Bastos a pledat vinovat, aceștia l-au condamnat la o pedeapsă de două luni, închisoare cu suspendare. Totodată, fotbalistul a trebuit să scoată din buzunar și o sumă de 30.000 de euro, ca să acopere prejudiciul creat. Nici agentul său nu a fost scutit, a primit aceeași perioadă de închisoare, tot cu suspendare, dar și o amendă de 5000 de euro.
Bastos a fost un fotbalist important la Lyon, fostul număr 11 a făcut parte din echipa care a dominat fotbalul francez la mijlocul anilor 2000. În 2014 a ales să plece în Bundesliga, la Schalke 04, unde nu a mai impresionat ca în Franța. Bastos a ajuns să joace și pentru Roma, înainte să aleagă să se întoarcă în Brazilia natală.