Mihai Neșu (39 de ani) a fost prezent pe Arena Națională la meciul FCSB – FC Voluntari, scor 4-0.
Pentru fostul fundaș a fost primul meci pe care l-a urmărit de pe Arena Națională. La finalul jocului, Neșu a spus că a fost impresionat de Darius Olaru (24 de ani):
E Olaru, un jucător care se remarcă prin dăruire, realizări, și azi a dat două pase de gol. Și portarul îmi place (n.r Ștefan Târnovanu). A fost frumos, m-am bucurat că m-am revăzut cu prieteni, cu Bănel (n.r Bănel Nicoliță), unul dintre prietenii din fosta echipă. Vin rar pe stadion, dar mă bucur că am venit acum.
Am avut probleme pe drum, din cauza unui accidentat care ne-a ținut în loc două ore. Am avut noroc cu cei de la mănăstirea Cornetu. Ne-au primit acolo și m-a ajutat că am putut să mă ridic, să nu fac escare”, a spus Mihai Neșu, după meciul FCSB – FC Voluntari.
Mihai Neșu a adunat 87 de meciuri pentru FCSB, unde a marcat un singur gol. La Utrecht, Neșu a evoluat în 86 de meciuri și a marcat două goluri.
Darius Olaru a jucat la cel mai înalt nivel contra celor din Voluntari, iar acum se gândește la derby-ul cu CFR Cluj:
O partidă foarte grea, veneam după înfrângere. Moralul nostru nu era prea bine. Speram să mergem la Cluj pregătiți pentru derby. Am început foarte bine meciul și cred eu că ne-am făcut jocul ușor.
S-au încurcat și ei de mai multe ori, dar nu am știut să profitat de acest lucru. În această seară am luam cele trei puncte și suntem la mâna la noastră. Mergem încrezători și sperăm să ne facem jocul și să obținem victoria, pentru că avem nevoie. Noi încercăm să ne facem jocul și vom lupta până la final”, a declarat Darius Olaru, la finalul partidei FCSB – FC Voluntari.
În urma acestui rezultat, FCSB s-a apropiat la cinci puncte de liderul CFR Cluj. Vicecampioana are acum 40 de puncte, în timp ce rivalii de la CFR Cluj au rămas cu 45 de puncte după această rundă. CFR Cluj a cedat pe terenul Universității Craiova, scor 2-3, într-un meci superb.
În runda următoare, FCSB va înfrunta CFR Cluj, în deplasare. Marele meci CFR Cluj – FCSB va avea loc pe 17 aprilie, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro.