Mihai Rotaru a luat o decizie surprinzătoare și l-a ales pe Filipe Coelho ca antrenor după plecarea lui Rădoi. Cine este, de fapt, noul tehnician al Craiovei

PLAYSPORT 11.11.2025, 21:06
Mihai Rotaru a luat o decizie surprinzătoare și l-a ales pe Filipe Coelho ca antrenor după plecarea lui Rădoi. Cine este, de fapt, noul tehnician al Craiovei

Mirel Rădoi a plecat de la Universitatea Craiova după 16 etape, asta în ciuda faptului că oltenii erau pe locul 4, cu 29 de puncte, cinci sub liderul Rapid, şi se calificaseră în UEFA Conference League (patru puncte în trei etape). După demisia lui Rădoi, Filipe Coelho a fost alegerea lui Mihai Rotaru.

”OFICIAL | Filipe Coelho este noul antrenor principal al Ştiinţei! Universitatea Craiova a ajuns astăzi la o înţelegere cu portughezul Coelho pentru a prelua conducerea echipei. Îi dorim mult succes în Cetatea Băniei!

Noul tehnician al Ştiinţei a lucrat timp de 7 ani alături de Paulo Bento la Naţionala Coreei de Sud şi a Emiratelor Arabe Unite. Ca antrenor principal a activat la Leixoes, Casa Pia şi Vilafranquense”, au scris cei de la Craiova.

CINE E NOUL ANTRENOR AL CRAIOVEI

Universitatea Craiova a surprins pe toată lumea alegându-l pe Filipe Coelho ca noul antrenor principal, după plecarea lui Mirel Rădoi, chiar într-un moment în care oltenii se luptă pentru titlu în Superliga. Portughezul, aproape necunoscut pe scena internaţională, vine cu un parcurs neobişnuit şi impresionant, care îi oferă experienţa necesară pentru a gestiona presiunea de la Craiova.

Coelho şi-a început cariera în sezonul 2010-2011 ca antrenor secund la Clube Recreativo da Caála, echipă aflată în primul eşalon din Angola. Ulterior, s-a întors în Portugalia, unde a preluat rolul de antrenor principal la UD Vilafranquense, echipă care activa în diviziile inferioare portugheze, inclusiv în liga districtuală a Lisabonei (Vila Franca de Xira, Lisbon District). A continuat la Casa Pia, care evolua în Liga a 3-a portugheză, înainte de a face pasul în Liga 2 cu Leixões. După aceasta, s-a întors la Vilafranquense, continuând în Liga 3 portugheză.

Din 2017, Filipe Coelho a devenit mâna dreaptă a lui Paulo Bento, colaborând la echipe naţionale şi cluburi internaţionale, inclusiv Coreea de Sud, Chongqing Liangjiang Athletic şi Emiratele Arabe Unite. Cea mai mare performanţă din cariera sa a venit în 2022, la Cupa Mondială din Qatar, unde, ca secund al Coreei de Sud, a contribuit la una dintre cele mai surprinzătoare evoluţii ale turneului. Asiaticii au învins Portugalia cu 2-1, au pierdut la limită cu Ghana (2-3) şi au remizat cu Uruguay (0-0), calificându-se în optimile de finală, unde au fost eliminaţi de Brazilia cu 4-1.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622