Mihai Rotaru s-a dus „glonț” la Dan Șucu după Rapid – Universitatea Craiova 2-0!
Golurile partidei Rapid – Universitatea Craiova, 2-0, au fost semnate de Funsho Bambgboye și Borja Valle.
Dan Șucu susține că, înaintea meciului din Giulești, a avut o discuție cu Mihai Rotaru, în care i-a urat baftă, însă începând cu meciul următor. Potrivit acționarului majoritar de la Rapid, Mihai Rotaru i-a spus, după meci, că este convins că „bafta” pe care i-a transmis-o, înainte de startul partidei, o va ajuta, în viitor, pe echipa sa.
„Am vorbit cu domnul Rotaru. Întotdeauna ne face plăcere să ne întâlnim. Este unul dintre patronii extrem de civilizați, care au clasă, cu care ai toată plăcerea din lume să stai de povești. E un tip echilibrat și mereu când vine în Giulești, la fel cum procedăm cu toți oaspeții noștri, mergem și îl salutăm.
I-am urat domnului Rotaru, înainte de meci, multă, multă baftă, dar începând cu partida următoare. I-am urat să aibă baftă, dar începând cu meciul următor, a râs și a spus că vorbim după meci.
Ne-am văzut intersectat iarăși după joc. Evident că era dezamăgit. Normal, nu este plăcut să pierzi, mai ales atunci când investești milioane.
Și pentru că este un om de spirit, mi-a spus: «Domnule Șucu, e clar, mi-ați urat succes înainte de meci, începând cu meciul viitor… E clar, Craiova o să înceapă să câștige și o să avem mai multă baftă începând cu meciurile următoare. Sunt convins că așa se va întîmpla».
Deci, chiar dacă era supărat, a avut prezență de spirit și mi-a dat un răspuns foarte bun, spunându-mi că sigur, cu bafta pe care i-am urat-o de etapa viitoare, Craiova va începe să și câștige partidele.
Asta este viața, mergem mai departe, dar există un respect foarte mare pentru domnul Rotaru, din partea noastră, a Rapidului și al meu personal”, a declarat Dan Șucu, pentru Fanatik.